Felix Duchampt - finish World Cup Huatulco 2019

Felix Duchampt, francezul care urmează a fi naturalizat și are șanse mari să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo din partea României, s-a clasat pe locul 12 din 55 de finisheri la Huatulco ITU Triathlon World Cup, (au fost 7 DNF-uri și un DNS), competiție care a avut loc duminică, 9 iunie 2019.

Pentru acest rezultat, a acumulat 169,68 puncte și a urcat șapte poziții în clasamentul din care se vor alege sportivii ce vor participa la Jocurile Olimpice, până pe locul 68.

”Mi-am salvat ziua după ce am fost prins din nou într-o căzătură cu bicicletele, în ciuda faptului că am încercat să stau cu grupul din frunte…Am urmărit solo primul grup pe care l-am ajuns chiar înainte de tranziția a doua. N-a fost o situație ideală pentru proba de alergare, în acea căldură.

Forma e prezentă, să-mi țineți pumnii să nu mai am și alte probleme!”, a scris Felix Duchampt pe contul său de Instagram.

Felix e în albastru, cu cască galbenă

Anul trecut, la aceeași competiție, Felix Duchampt a ocupat locul 5 din 60 de finisheri.

Doar 50 de triatloniști vor fi la startul de la Tokyo, iar prezentul loc 68 al lui Felix este excelent. Fiecare țară poate trimite un număr limitat de sportivi, iar țări precum Franța, Spania, Germania, Italia au mulți sportivi de valoare aflați în acest top. Prin urmare, în lista reală, Felix Duchampt se află mai mult ca sigur pe un loc de participare.

În martie am scris despre faptul că România are șanse mari să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu un triatlonist francez naturalizat. I-am și luat un interviu – omul e rachetă de ultimă generație în comparație cu nivelul triatloniștilor profesoniști din România (no offense!). A fost de mai multe ori campion național la tineret, junior și U23, a câștigat două Cupe Europene, a fost campion mondial universitar și de trei ori medaliat la o cupă mondială.

Antoanela Manac a abandonat

Antoanela Manac a fost cea care a reprezentat România la competiția menționată, dar nu a terminat cursa, din motive medicale, potrivit Federației Române de Triatlon.

Antoanela Manac a abandonat competiția după proba de înot, unde a înregistrat al 38-lea timp din 41 de concurente aflate la start.

Sursa fotografii ITU

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE