Azi am avut accident. N-am păţit mare lucru, mă doare o coastă şi am o vânătaie pe antebraţ.
Recunosc, a fost vina mea. Eram la Unirea, vroiam să merg înainte, spre Universitate. Mă aflam pe banda întâi, care face la dreapta. Maşina din faţa mea a accelerat, urmată prea îndeaproape de mine. M-am întors o clipă, să mă asigur că nu mă lovesc de cei care merg înainte şi când am întors privirea…şoferul pusese o frână bruscă, pentru că trecea un pieton pe zebră.
Am pus şi eu frână, dar n-am reuşit să evit coliziunea. Lovitura a fost surdă, seacă şi dureroasă. Bicicleta n-a păţit aproape nimic, mi s-a strâmbat doar puţin ghidonul. Din fericire, roata din faţă n-a fost lovită, fiind protejată de corpul meu.
Am îndoit puţin tabla din spate a maşinii. Mi-am cerut scuze şoferului, care după ce a constatat paguba s-a urcat în maşină, fără să spună vreo vorbă, şi a plecat. N-am avut timp decât să bâjbâi un “scuze…”.
