A venit momentul să fac o recomandare celor care îşi doresc o bicicletă de triatlon, după ce-am scris despre cea mai ieftină cursieră, Muddyfox Pace Road Bike, o bicicletă ideală pentru începătorii care vor să se antreneze pe şosea.

Everlast Triathlon Bike 2jpg

Everlast Triathlon Bike, o bicicletă special proiectată pentru competiţiile de triatlon, are cadru de aluminiu, mânere speciale pentru triatlon şi 14 viteze, cu echipare Shimano A050.

Everlast Triathlon Bike are o greutate de aproximativ 14 kg şi este disponibilă în trei mărimi de cadru, de 53, 56 şi 59 cm. Asta înseamnă că lungimea dintre talpă şi şezut trebuie să fie între:

  • 71,1 cm – 86,3 cm pentru cadrul de 53;
  • 73,6 cm – 88,9 cm pentru cadrul de 56;
  • 76,2 cm – 91,4 cm pentru cadrul de 59.

Costă 209,99 euro, redusă de la 599,99 euro, ceea ce înseamnă că în bani româneşti costă 930 de lei. La banii ăştia mai adaugi şi transportul, aproximativ 30 de euro.

Pentru cine este această bicicletă de triatlon

În primul rând, Everlast Triathlon Bike este o bicicletă entry-level şi nu are rost să o compari cu mărci specializate în triatlon precum este Felt, pentru că vorbim de clase diferite. Cu acest gând în minte, dacă vrei să practici triatlonul pentru aventură, fun şi fitness, Everlast Triathlon Bike este ideală pentru tine.

Deci, dacă nu te crezi Craig Alexander şi participi la două, trei concursi de triatlon pe an, această bicicletă ar putea fi o soluţie pentru tine. La banii ăştia nu găseşti ceva similar în România, cred că nici ceva second hand.

Alte oferte pentru triatlonişti

[sellfire id=”5350427cbe27cd07f4447f86″ name=”Triatlon”]

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

5 thoughts on “Everlast Triathlon Bike: Cea mai ieftină bicicletă de triatlon”
  1. In general, cea mai buna bicicleta-entry/triatlon e considerata o bicicleta de sosea cu cadru compact (mai scurt, tija orizontala ușor înclinată, ca la MTB) și coarne bull-horns peste care se montează aero-bar “shorty”. O astfel de bicicleta e folosibila în turele de grup/sosea, are manevrabilitate si stabilitate mai buna (esențiale pt. începători).
    Geometria de triatlon, cu unghiul tijei de șea >75°, este next-step (nivelul-2) când te-ai cam decis ca vrei sa faci triatlon de sosea mai serios. Acest unghi, garantează o poziție de pedalare in care mușchii folosiți în alergare sunt cruțați…

  2. Definita unei biciclete de triatlon este CADRUL specializat = unghiul tijei
    de sea >75° (uzual 77-80°)… ceea ce nu e valabil in cazul EVERLAST. Deci,
    in cel mai bun caz, aceasta bicicleta este una de contratimp (time-trial) =
    cadru de sosea(road) + aerobar. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds