Fără Asfalt la Munte era unul dintre concursurile de triatlon la care nu participasem până acum. Sâmbătă, 20 iulie 2019, m-am aflat pentru prima dată la linia de start a acestei competiții, ajunsă deja la a șasea ediție.
Un triatlon la munte nu poate fi decât provocator! Urma să înot aproximativ 1.000 de metri în lacul Măneciu, după care să pedalez până deasupra satului Slon cam 21 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 560 m și, în cele din urmă, să alerg în jur de 7 km cu o diferență de nivel pozitivă de 210 m.
Pe hârtie, Fără Asfalt la Munte părea un concurs solicitant, dacă te luai doar după diferența de nivel. În realitate, mi s-a părut un concurs foarte greu, care mi-a consumat toate resursele posibile de energie. Marile provocări ale acestei competiții au fost de departe probele de ciclism și de alergare.
Zone diferite de tranziție
Sediul evenimentului a fost pe plaiul de deasupra satului Slon, din comuna Cerașu, unde s-a amenajat o zonă de camping pentru concurenți și organizatori. Startul nu s-a dat însă de acolo, căci lacul Măneciu se află la peste 8 km de acel loc. Prin urmare, a trebuit să plecăm pe biciclete către zona de start, unde se și afla prima zonă de tranziție, și să ne luăm cu noi echipamentul necesar: costumul de neopren, pantofii de ciclism etc.
Nu mi-a displăcut asta, pentru că mi s-a părut o încălzire bună înainte de proba de înot și, totodată, ocazia de a testa o parte din traseul de bicicletă, pe care urma să-l parcurg în scurt timp.
Coborârea către lac
Peripeții chiar înainte de start
Din păcate, am luat o căzătură chiar înainte de baraj, într-o clipă de neatenție. Eram pe sfârșitul coborârii, iar privirea mi-a rămas câteva secunde hipnotizată de peisaj. Fără să-mi dau seama am pus frână brusc și am derapat necontrolabil.
Am căzut ca un sac de cartofi aruncat în grabă pe tarabă și m-am lovit la cot și șold. M-a durut, ce să zic, dar mai rău m-a usturat orgoliul, nici nu începuse Fără Asfalt la Munte, iar eu căzusem ca un tolomac.
N-a fost timp de pregătire înainte de start
Startul concursului era programat pentru ora 10.30, iar din tabăra de deasupra satului Slon s-a plecat la ora 09.30. Din păcate, nu am avut prea mult timp la dispoziție să mă instalez în zona de tranziție. Mi-am pus în grabă costumul de neopren, am intrat în apă, am dat de două ori din brațe și gata, s-a dat startul.
La alte concursuri de triatlon obișnuiesc să înot cel puțin câteva sute de metri înainte de start, aici n-a fost timp. Poate organizatorii vor lua în calcul acest aspect la următoarea ediție și vor coborî către lac un pic mai devreme.
Eu am fost norocos, alți participanți nu au apucat să îmbrace costumul de neopren, iar apa lacului avea o temperatură de 18 grade Celsius, adică era destul de rece.
Fără Asfalt la Munte – proba de înot
Nu m-am băgat la bătaie la start, i-am lăsat pe cei mai ambițioși să-și tragă palme și picioare, iar eu am înotat relaxat de la început până la sfârșit, ceea ce pare să fi fost o strategie eficientă, pentru că am ieșit din apă odihnit și pregătit să înfrunt urcările de la traseul de bicicletă.
Nu știu ce s-a întâmplat, cred că ceasul meu a înregistrat greșit proba, căci pare că m-am oprit înainte de a ajunge la mal :). A înregistrat 721 de metri, iar majoritatea celor cu care am vorbit au avut peste 850 de metri.
Oficial, am ieșit din apă al 15-lea, din 130 de participanți, după 15:40, în condițiile în care cel mai bun înotător a fost Cristian Tranulea, care a terminat proba de înot după 11:01.
Traseul de bicicletă: greu!
Traseul de bicicletă a început direct cu o urcare susținută, care s-a întins pe câțiva kilometri – și n-a fost singura! Da, e adevărat, am avut parte și de coborâri, dar tot ce am coborât mai apoi am urcat. Traseul a fost 90% drum forestier și 10% drum de căruță. Drumul forestier este practicabil pe orice vreme, pentru că este cu mult pietriș și bolovani, fără strat de pământ la suprafață.
Problema a fost că și-a pierdut aderența, pentru că în ziua anterioară a plouat torențial mai multe ore. Drumul de căruță n-a fost avariat prea rău de la ploaie, s-a putut pedala 100%, a fost însă necesară atenție maximă și efort crescut pentru a trece de zonele mai nămoloase.
Am pedalat cu îndârjire, încurajat și de faptul că am văzut că eram printre cei din față. Am fost impresionat de felul în care au trecut pe lângă mine Răzvan Ene, Bogdan Mihai Ioniță și mai apoi Filip Grigorescu, care a și câștigat concursul. Aveau o viteză în plus, jos pălăria pentru forma sportivă în care se află!
Fără Asfalt la Munte – proba de alergare (epuizantă)
Proba de alergare a fost tot pe drum forestier și a avut cel mai înalt punct la jumătatea traseului. Asta înseamnă că vreo trei kilometri și ceva am tot urcat. Au fost niște kilometri duri, solicitanți, epuizanți, nu prea mai aveam energie în rezervor.
M-am chinuit să țin un ritm, să nu mă opresc, dar a fost dificil, mă bătea soarele în cap (am uitat să-mi pun șapcă!) și parcă aveam plumb în picioare. M-am oprit de câteva ori din alergare, însă am încercat să am un mers susținut.
Coborârea a fost ca o gură de oxigen, am dat drumul la picioare, am făcut pașii cât mai mari, m-am prăvălit pur și simplu către linia de finish :).
La final, m-am clasat pe locul 10 la general și, sincer, am fost surprins de acest rezultat, care mă ambiționează și mă face să-mi doresc mai mult.
Alături de Unstoppable Sport Club
A fost un concurs la care am participat susținut de către Unstoppable Sport Club. Cred că am fost cea mai numeroasă gașcă de la Fără Asfalt la Munte, am făcut impresie :).
Vezi și articolul dedicat de pe blogul Unstoppable.
Mai vreau la Fără Asfalt la Munte? Categoric, da! Îl recomand oricui vrea un triatlon la munte, la care să poată veni și cu familia. Mi-au plăcut prea mult traseele acestei competiții.
