Alex Ion - la Weihai World Cup 2018

Triatlonistul Alex Ion va reprezenta România la o Cupă Africană de triatlon sprint, unde va lua startul la categoria Elite alături de alți 34 de sportivi din toată lumea.

Competiția va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019, în orașul Sharm El Sheikh, aflat în sudul Peninsulei Sinai.

Vor fi condiții ideale pentru concurs, temperatura apei fiind estimată la aproximativ 22 de grade Celsius. Alex va avea de înotat 750 de metri, de pedalat trei tururi a câte 6,6 km și de alergat două tururi a câte 2,5 km.

”Mi-am propus să iau puncte ITU la această cursă, să vin în jumătatea mai bună a clasamentului și să îmi verific pregătirea din februarie până în prezent”, a declarat Alex Ion pentru Biciclistul.ro.

”Sunt destul de încrezător și îmi doresc mult ca anul acesta să ies din apă în mod constant cu primul pluton”, a mai spus Alex Ion.

Alex Ion este campion național la triatlon olimpic, titlu câștigat în august 2018 în faţa lui Ciprian Bălănescu (locul 2) şi a lui Beres Hunor (locul 3).

În cadrul aceleași competiții din Egipt va lua startul și Antoanela Manac, tot la categoria Elite, care va concura împotriva altor șapte sportive.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds