Sunt de-a dreptul încântat că există multe concursuri sportive care se organizează în zona pădurii Băneasa, pentru că e un loc perfect pentru sport. E aproape de București, e mereu umbră, verdeață, liniște, natură sălbatică.

Dacă nu aș fi fost în concediu, mi-ar fi plăcut să particip la Greenfield Duo Challenge un eveniment sportiv nou, cu traseu în Pădurea Băneasa, care a combinat alergarea și ciclismul offroad într-o competiție de tip duatlon, a avut o primă ediție dominată de entuziasm, atât din partea organizatorilor, cât și din partea concurenților, care au avut parte de toate în această competiție: adrenalină, efort, transpirație sau  căzături.

Mai presus de locul în clasament, toți cei aliniați la start au   „vânat” o   porție de sănătate și  aer curat alături de cei dragi,   prieteni, rude și competitori.

Competiția a avut loc duminică, 30 iunie, și a fost organizată de către Road Grand Tour și Băneasa Race, doi organizatori cu mare experiență în competițiile de ciclism, respectiv de alergare.

Greenfield Duo Challenge a avut trasee potrivite pentru toți concurenții, care au putut participa la individual, ștafetă sau la ambele categorii.

Sursa foto: Optimist

Cursa a început cu parcurgerea a circa 8 km în alergare pe aleiile pădurii (traseu off-road ușor) și a continuat cu ruta de bicicletă, care a însumat aproximativ 20 km, cea mai mare parte fiind formată dintr-un single trail.

Competiția a fost câștigată la individual de către Alex Diaconu, urmat pe podium de către Daniel Simionescu și Alex Pârvănescu. La fete s-a impus Ioana Molnar Diaconu, iar următoarele două locuri au fost ocupate de către Gabriela Bucur și Ana Săftiuc.

Ultimele studii pe care le-am realizat în cartierul Greenfield, din imediata vecinătate a pădurii, arată că 62,7% dintre locuitorii cartierului se plimbă prin pădure în mod regulat, 54,4% practică o formă de alergare, iar 34,2% merg cu bicicleta pe offroad, pe potecile pădurii”, a declarat Răzvan Ionescu, director de marketing al Impact, susținătorul competiției.

În completarea acestor cifre vin și cele rezultate în urma unui studiu realizat de către Quantix Marketing Consulting privind trendurile în materie de sport ale locuitorilor din zona București-Ilfov.

Bucureștenii sunt tot mai sportivi

Spre exemplu, numărul persoanelor care aleargă a crescut cu 130% comparativ cu 2014, iar 49,3% dintre persoanele chestionate au ieșit la alergat în ultimele 12 luni. Un procent de 31,8% dintre respondenți practică mersul cu bicicleta.

În plus, există un interes în creștere cu privire la participarea la competițiile de alergare, 35,6% în 2019 față de 15,6% în urmă cu 5 ani, ceea ce explică numărul din ce în ce mai mare al evenimentelor sportive competitive sau necompetitive organizate în ultima perioadă. 

Studiul a fost realizat în primăvara acestui an, pe un eșantion de 1100 de persoane, cu vârste cuprinse între 18-70 ani.

Comentarii