Andrei Dudu va participa pentru a cincea oară la Xman România, competiție ce va avea loc sâmbătă, 1 iunie, la Oradea.

În România nu există nicio competiție oficială Ironman, dar există Xman, un concurs care a ajuns la a zecea ediție și care reunește la start cei mai în formă triatloniști pe distanță lungă și semilungă din România, dar și din Ungaria.

Foto: arhiva personală Andrei Dudu

Andrei Dudu a fost cel mai bun român la Xman România 2016 și a câștigat competiția în 2017, dar anul acesta nu crede că are șanse la titlu.

”Mi-am propus, ca de obicei, să fac ce pot eu mai bine la ora actuală. Nu-mi dau seama ce pot acum, simt însă că nu sunt în forma pe care am avut-o anul trecut”, a declarat Andrei Dudu pentru Biciclistul.ro.

Andrei Dudu a avut un sezon foarte bun în 2018. A doborât recordul naţional pe distanţa Ironman cu peste opt minute, la Tallinn (Estonia), reuşind să treacă linia de finish în 9:02:45.

Performanța sa a fost cu atât mai valoroasă cu cât i-a adus și calificarea la Ironman World Champhionship 2018, datorită locului 2 la categoria de vârstă 35-39 ani (din 177 de participanţi).

După participarea la Kona, unde a trecut linia de finish în același timp cu Mihai Vigariu, Andrei a spus că va lua o pauză, că va reduce numărul de antrenamente și că în 2019 nu va mai încerca o calificare la Kona.

”Particip la Oradea cu intenția de a nu pierde chiar de tot legătura cu distanța lungă”, spune Andrei.

Andrei Dudu face parte din Seven Sport Club și este antrenat de către Flabio Carmona, cel care a fost antrenor coordonator al lotului național de triatlon al statului Cuba (2003 – 2013).

Comentarii

Susține acest blog. Donează!Susține acest blog. Donează! Become a Patron!