Articol scris de Boabă
(Foto credit: Radu Cristi, Bogdan Popa)

Mi-a bătut obrazul Emilian deunăzi: „Ce faci, tati? Nu vii și tu cu o poveste de la Seciu?”. Mi-a crăpat obrazul de rușine. Păi cum, băi nene, mi-am zis, am reprezentat echipa Biciclistul.ro la Clasica de la Seciu, acest adevărat Monument al ciclismului în România, care peste 30 de ani va prinde un loc de cursă pregătitoare pentru Amstel Gold Race și se va vedea la Eurosport, și eu nu scriu nimic despre participare?!

Gata cu lenea și la muncă, ca să pot povesti nepoților în 2050 cum pedalam eu în perioada romantică a cursei, în timp ce mă uit cu ei la televizor să văd cum câștigă fiul lui Mathieu Vad der Poel.

Mathieu ăsta, la o zi după Seciu a câștigat la el în țară (Olanda) o cursă cel puțin la fel de grea, Amstel Gold Race, într-un mod nemaivăzut în toate universurile existente. I-a făcut pe comentatorii Manolo Terzian și Alex Ciocan să urle de entuziasm și uimire. Nu știu de unde a mai găsit Ciocan resurse pentru asta, după ce făcuse atmosferă vulcanică la microfon la Seciu cu o zi înainte.

Revin la Road Grand Tour Drumul Vinului, că așa se numește în mod oficial cursa.

Ai de alergat o buclă de vreo 20 km în jurul cățărării către Crama Seciu. Cățărarea asta, pentru cine n-o știe, nu arată rău pe hârtie, adică are aproape 3 km cu o pantă medie de cam 6%. În realitate, este foarte neregulată, adică ai câteva ziduri cu pante de două cifre, urmate de porțiuni mai ușoare și chiar o scurtă coborâre.

Bogdan Popescu - catarare Seciu - Dumul Vinului 2019 - Road Grand Tour

E greu ca amator să-ți găsești ritmul pe ea și din cauza asta e urâtă de mulți. Plus că la final are un zid de 200-300m cu o pantă medie spre 10%. Asta îți cam taie picioarele și răsuflarea și te face să te gândești dacă toate berile și paharele de vin consumate în lunile de până atunci au meritat. Un gând trecător, căci orice cursă terminată se sărbătorește cu bere.

Sunt două trasee, unul de 62km și altul de 110km, cu trei și respectiv cinci urcări la Seciu.

După doi ani de tură lungă, anul acesta am ales varianta „scurtă”, unde au fost mai mulți oameni și mai multe grupuri în care să stau. Spre deosebire de anul trecut, acum a fost mai mult ca o cursă de ciclism și mai puțin ca un contratimp de supraviețuire.

Fiind în clasa mediocrilor cu pretenții, adică fără picioare să stau cu fruntașii, pe ultimele două ture de la „lungă” ajungeam mai mult singur,
cei care rămâneau erau rarefiați pe traseu, pentru că frații de la „scurtă” terminau cursa.

De data asta, am reușit să merg cu diferite grupuri, să stau la plasă, să sprintez când mai încerca câte un flăcău să atace și să rupă grupul, să trag la trenă când era cazul, să mă ascund de vânt, să evit căzături, adică toate lucrurile care fac o cursă interesantă și îți dau adrenalină, pentru că pot să pedalez singur în vânt la orice ieșire solo.

Road Grand Tour - Drumul Vinului 2019 - Bogdan Popescu

Apropos de vânt… a fost. Din plin. Toată lumea-l înjura. Terminai cățărarea, treceai de partea ondulată, intrai pe coborâre, ajungeai la zona de start unde luai dreapta și-i dădeai blană cu viteze de 40+ km/h, de te credeai Van der Poel în urmărirea lui Alaphilippe (o altă referință la Amstel Gold Race de anul acesta, dar nu mă pot abține, pentru că a fost o cursă epică, povestit 100 de ani de acum încolo!), iar după câțiva kilometri începea distracția. Îți dădeai seama că merseseși așa bine datorită vântului, nu pentru că ți-ar fi binecuvântat olandezul picioarele. Însă acum, te bătea din dreapta-față, iar toată viteza se scurgea la naiba. Cum scoteai nasul în vânt, cum simțeai că se pune de o petrecere cu acid lactic în mușchii picioarelor.

Grupul era salvarea și am reușit toată cursa să stau în diferite grupuri și grupulețe. Pe porțiunea de vânt potrivnic ne întindeam pe toată lățimea șoselei, ca un evantai de la dreapta la stânga, ca să ne protejăm de vânt, iar când venea mașină din față se strângea toată lumea. Asta însemna că cei din spate intrau în vânt, și trebuia să dai un mic sprint să reintri în grup dacă te prindea acolo.

Pe lângă vânt, cursa a avut de toate, inclusiv o căzătura destul de nasoală în pluton, care s-a întâmplat la 100 de metri în față mea, la puțin timp după start, când mă chinuiam să prin plutonul principal. Am reușit să-l prind cu grupul în care eram la intrarea pe prima cățărare către Seciu, dar eram stors de vlagă după toată alergătura și n-am mai putut sta cu ei după prima jumătate a urcării.

Beres Hunor a căzut, dar a reușit să revină în frunte și în cele din urmă să se claseze pe locul 3!

Eu am reușit la final un loc 51 la general și 14 la categoria 40-49 sau, cum mai e denumită prin alte țări, MAMIL (adică Middle Aged Man In Lycra). Satisfăcător, sau, evaluat în bere, cam de un premiu de 4 beri craft autohtone, preferabil de la Hop Hooligans.

În concluzie: A fost frumos și se vine și la anu’.

Rezultatele cursei (spoiler: bate Steaua) – https://www.roadgrandtour.ro/live

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!