Duminică am participat la Băneasa Forest Run 2019, ediția de primăvară, un concurs de alergare prin pădurea Băneasa, cu un traseu plat, fără dificultăți tehnice, numai bun de făcut recorduri personale.

Eu am avut startul la ora 10.30, pe o vreme ideală pentru alergare, cu soare cu dințișori (cred că erau în jur de 10 grade Celsius) și fără vânt.

Am ajuns cu aproape o oră mai devreme la start și mi-am rezervat 30 de minute pentru o încălzire temeinică, cu speciale și lansate, să nu am nicio surpriză în timpul concursului.

Din fericire, nu m-am accidentat, n-am avut nicio crampă, nicio întindere musculară, doar o singură dată am călcat puțin strâmb, dar n-a fost nimic grav, am continuat alergarea fără probleme și nu am nicio durere nici astăzi, la multe ore după ce am trecut linia de finish.

A fost o cursă conform așteptărilor, ba chiar ceva mai bine decât planificasem inițial. Aș fi fost mulțumit cu o medie generală de 4.40 min/km, mi-a ieșit 4.36min/km. Pulsul a fost cam mare (medie de 169 de bătăi pe minut), dar m-am simțit bine în timpul alergării, nu am avut senzația că mă sufoc.

Îmi reproșez că am plecat prea tare (4.04 în primul kilometru), degeaba mi-am propus să mă stăpânesc, n-am putut să mă abțin, mai ales în condițiile în care mi se părea că alerg pe loc – toți au plecat tare!

Comentarii