Bucharest Urban Athletics a fost, fără îndoială, cel mai scurt concurs de alergare la care am participat în viața  mea. De fapt, ar trebui să completez, nu doar la care am participat, ci și pe care l-am dus până la capăt, pentru că am avut câteva competiții care s-au terminat prematur din cauza faptului că am abandonat.

La Bucharest Urban Athletics nu doar că nu am abandonat, ci mi-am stabilit și niște recorduri personale, care îmi ridică moralul pe acest sfârșit de an.

Inițial, când au anunțat competiția, organizatorii au spus că vor primi medalie doar cei care se vor încadra în șase minute. Luai medalie dacă reușeai să alergi 1,6 km în maximum șase minute. Erai peste, ghinion și neșansă! Mi-a plăcut provocarea asta, ar fi trebuit să alerg cu o medie de 3.45min/km, o provocare și totodată o necunoscută pentru mine, căci nu mi-am testat până acum viteză pe această distanță.

Ulterior, s-a revenit asupra acestei reguli și s-a mai acordat timp generos, astfel încât să fie cât mai mulți concurenți care să își revendice medalia. Bucharest Urban Athletic - medalia - fast runner

Aș fi luat oricum medalia de fast runner! Și datorită provocării cu care am alergat pe umeri, aceea de a mă încadra sub șase minute, este o medalie pe care o voi păstra la loc de cinste, o medalie care chiar înseamnă ceva pentru mine, o medalie pe care o voi arăta prietenilor peste ani și le voi spune cum am alergat eu la 40 de ani (în tinerețe sic!) o milă cu media de 3.37min/km.

Da, nici mie nu îmi vine să cred ce medie am scos! Am trecut linia de finish după 5:46, iar cu acest timp m-am clasat pe locul 45 din 227 în clasamentul general și pe locul 14 din 61 la categoria de vârstă 35-49 de ani.

Deci mai rapizi decât mine au fost nu mai puțin de 45 de sportivi. Am avut parte de concurență serioasă, nicio îndoială. Pe de altă parte, din acești 45 de sportivi mai rapizi decât mine opt au fost sportivi profesioniști înscriși la categoria Elite, patru băieți și patru fete. Prin urmare, hai să zicem că doar 37 de sportivi amatori m-au întrecut :).

Era să ratez startul

M-am dus mai devreme la locul de start, așa cum fac la fiecare competiție, pentru că vreau să am timp suficient de pregătire, să mă încălzesc, să rezolv toate problemele logistice etc. Și dacă tot am ajuns mai devreme, și dacă tot eram cu bicicleta, și dacă bulevardul era oprit circulației auto, de ce să nu filmez eu traseul de la cap la coadă? Și l-am filmat (video mai jos).

Când am ajuns la capătul traseului, chiar în fața porții de finish, s-a întâmplat ceva neașteptat. Filmam. Țineam telefonul cu mâna dreaptă. Ghiciți cu ce mână am pus frână? Ghiciți, prin urmare, ce frână am folosit? Da, am pus frână cu stânga, adică pe față, și m-am dus ca un berbec înainte, în rostogolire, aproape în cap. M-am lăsat pe partea stângă, am încasat impactul cu asfaltul pe partea stângă, dar telefonul a scăpat teafăr, ținut de o mână dreaptă fermă :).

În fine, m-am lovit în trei locuri, deasupra genunchiului drept, chiar în mușchi, la umărul stâng și la coaste, tot în stânga. Pe moment n-am simțit prea mare lucru, mă jena piciorul și simțeam o ușoară durere în coaste, când respiram. Nu aveam însă de gând să renunț la cursă, așa că mi-am legat bicicleta de un copac, m-am schimbat și am început încălzirea.

Cum a fost cursa

M-am încălzit cam 30 de minute, câteva mișcări de bază, ceva alergare ușoară, câteva lansate și hop la start. Încă simțeam durere în genunchi și coaste, dar nu mai era cale de întoarcere. Aveam o strategie, să alerg în primii 800 de metri cam cu 80% din capacitatea mea de efort, iar mai apoi să cresc progresiv ritmul, urmând ca pe ultimele sute de metri să dau totul.

Nu aveam de gând să mă uit nici în stânga, nici în dreapta. Mă interesa doar ce urma eu să fac, eu urma să îmi dictez ritmul. Și m-am ținut de plan.

S-a plecat tare, foarte tare. Imediat am început să fiu depășit, nu doar de unul, doi, ci de mulți concurenți. Am încercat să nu mă gândesc la asta, ci să mă concentrez la respirație. Știam că în curând va venit momentul în care voi atinge limita capacității mele pulmonare și atunci va trebui să trag serios de mine. Să sufăr.

Știți cât a durat până am început să gâfâi ca un Matiz pe o pantă de 30%? Din cele cinci minute și 45 de secunde petrecute pe traseu, cinci secunde au fost în zona 1 de puls cardiac, trei pași, probabil. Pe urmă, în zona 2 am petrecut nouă secunde. Încă câțiva pași. 10 secunde am stat în zona trei și 16 secunde în zona patru. Pe urmă, 4min54 de secunde am stat în zona 5  – alta nu mai există decât în lumea celor drepți.

Bucharest Urban Athletic - puls cardiac

40 de secunde, atât am respirat normal, în restul timpului am simțit că mai am nevoie de încă doi plămâni și o pereche de picioare.

Kilometrul s-a dus după 3min38s, probabil cel mai rapid kilometru pe care l-am înregistrat din 2014 încoace. Prima jumătate a traseului a fost în ușoară urcare, iar a doua jumătate în ușoară coborâre, de care am beneficiat din plin și fără de care nu cred că aș fi reușit să accelerez.

Am profitat de coborâre și am scos pe ultimii 600 de metri 2min08s, iar asta înseamnă average pace 3:33. Ultima sută de metri am alergat-o cu average pace de sub trei minute.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!