Alergare Concursuri

Cum a fost la Băneasa Race, ediţia de toamnă

Băneasa Race, duminică, 23 septembrie, proba de 10,5 km, podium la categoria 40-49 de ani, fericit.

Baneasa Race - editia de toamna 2018 - rezultat Emilian Nedelcu

A fost o zi superbă, din toate punctele de vedere, cu vreme excelentă, soare, răcoare, numai bună de alergat, şi organizare, ca de obicei, nemţească. Totul s-a desfăşurat conform programului anunţat, n-a existat nicio întârziere, nicio ezitare, nicio scăpare.

Asta îmi place cel mai mult la Băneasa Răce, că e un eveniment curat, fără zgomot inutil, fără umplutură, iar datorită acestui fapt ai parte şi de o atmosferă pe măsură. 

Se anunţa o cursă cu peripeţii, cu risc de înţepături de albină. Se pare că lucrările şi defrişările recente din pădurea Băneasa le-au cam iritat pe micuţele şi muncitoarele zburătoare, motiv pentru care organizatorii au modificat traseul de alergare, astfel încât să nu avem surprize neplăcute şi usturătoare.

N-am fost înţepat, dar am alergat ca un înţepat :). Speram să scot o medie generală sub 4.30/km, n-am reuşit. Am subestimat traseul, care a fost plat, dar în multe locuri întortocheat, cu multe întoarceri, care m-au scos din ritm.

Am alergat în Adidas Neo Cloudfoam, pantofi de alergare de şosea, rupţi ca naiba, dar în ei m-am simţit  comod. Nu-i recomand decât pentru alergări scurte şi rare, cel mult o dată pe săptămână.

Câteva cifre

  • Distanţă alergată: 10,51 km
  • Avg HR: 163
  • Max HR: 191
  • Moving time: 47:50
  • Avg Pace: 4:33min/km
  • Best Pace: 3:39min/km
  • Avg Run Cadence: 173 spm
  • Max Run Cadence: 189 spm

Time in zones:

  • Z5: 19:41, adică 41% din timp
  • Z4: 20:16, adică 42% din timp
  • Z3: 5:10, adică 10% din timp

Respiraţia mi s-a şi părut cel mai greu de controlat la această cursă. Aş fi avut nevoie de un plămân în plus, simţeam că mă sufoc, că nu am aer, că nu intră suficient oxigen în instalaţie. Din fericire, picioarele nu m-au trădat,  au fost puternice, fără slăbiciuni.

Am avut noroc pentru că am terminat cu trei secunde înaintea Elenei Alexandrescu, cea care s-a clasat pe locul 1 la nivel general, la categoria feminin. Cred că am depăşit-o în ultimul kilometru, fără să reuşesc să mă distanţez decisiv de ea, iar faptul că am simţit-o foarte aproape de mine, pufăind ca o locomotivă cu aburi :), m-a ambiţionat. Îi mulţumesc că m-a ajutat să obţin cel mai rapid kilometru din toată cursa. 

My splits:

  1. 4:20
  2. 4:40
  3. 4:25
  4. 4:40
  5. 4:38
  6. 4:33
  7. 4:30
  8. 4:38
  9. 5:01
  10. 4:17
  11. 2:02 (0,51km)

FOTO

Ce am apreciat la Băneasa Race

  • Startul în valuri. Îmi place mult această opţiune, startul se dă în serii valorice (valuri), în funcţie de declaraţiile pe care le fac chiar alergătorii la înscriere. Dacă ştii că alergi tare, îţi treci cinstit timpul pe care estimezi că îl vei face la cursa la care te înscrii, iar organizatorii te repartizează într-unl dintre valuri. În felul acesta se evită înghesuiala pe potecile din pădure. Alergi pe măsura posibilităţilor tale, pe lângă sportivi cu o valoare similară cu a ta. 
  • Garderoba. Majoritatea concurenţilor ajung la start cu maşina proprie, motiv pentru care nu au nevoie de garderobă. Eu ajung la concurs cu bicicleta, cam 15 km din Pantelimon, numai buni pentru încălzire. Îmi place că există opţiunea de a-mi lăsa sacul la garderobă, fără să am grija lucrurilor din el.
  • Traseul. Chiar dacă e prin pădure, e plat. Nu înseamnă că este neapărat uşor, dar plat mă coafează pe mine. Sunt genul de alergător căruia îi place să alerge constant, fără suişuri şi coborâşuri. Potecile au fost largi, exista mereu loc pe unde să depăşeşti. Iar pădurea Băneasa este liniştită, o plăcere să alergi pe acolo.
  • Mâncarea. Nu mă omor cu mâncatul după un concurs de alergare, dar la Băneasa Race nu ai cum să ignori mâncarea! Este absolut delicioasă, de fiecare dată caldă spre fierbinte, ajunge direct în stomac şi suflet.
  • Punctul de alimentare de la start/finish. Fructe proaspete, apă rece, cronţănele, tot ce vrei. Pur şi simplu nu e loc de cârcoteală.
  • Comunicarea. Am găsit de fiecare dată utile mesajele primite de la Băneasa Race, n-au făcut spam, scurte şi la obiect. Sunt de apreciat şi SMS-urile primite în preajma concursului, dar şi după terminarea lui. A existat o mică neconcordanţă cu ultimul SMS, în care am fost anunţat de rezultat, dar nu s-a supărat nimeni. Ştiam de foarte multe ore ce făcuse, urcasem pe podium, dormisem şi vreo 10 ore :).
Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$.
Become a Patron!

Comentarii

You Might Also Like