Concursuri

H3RO TriChallenge, primul meu concurs de triatlon Half: 5h4min

H3RO TriChallenge 2018 - Emilian Nedelcu finish

Şi a fost H3RO TriChallenge 2018, concursul pentru care m-am antrenat timp de nouă luni, principalul meu obiectiv pentru acest sezon! Am trecut linia de finish la primul meu concurs de triatlon pe distanţă semilungă (Half) după 5h04min, reuşind o clasare onorabilă, locul 27 din 101 finisheri, la nivel general, şi locul 9 din 34 la categoria 40-44 de ani.

La începutul anului, când aveam 104 kg, nici n-aş fi îndrăznit să visez că m-aş putea clasa în primii 30 de sportivi la nivel general şi în primii 10 la categorie.

H3RO TriChallenge 2018 - statistici generale Emilian Nedelcu 

De ce am ales H3RO TriChallenge?

M-am înscris la H3RO TriChallenge într-un moment în care nu aveam o viaţă sportivă, eram supraponderal şi deprimat. Mâncam mult, mai ales la ore târzii din noapte, eram un Piftel, gabarit depăşit poate doar de apetit.

Cu disperarea celui care nu avea nimic de pierdut, m-am înscris la H3RO TriChallenge, în condiţiile în care nu puteam să urc două etaje fără să simt că mă sufoc! Nebunie totală!

Raţionamentul meu a fost că nu voi putea da înapoi dacă îmi asum public un astfel de obiectiv şi că trebuie să trec la fapte concrete, pentru a fi în stare să particip la acest concurs.

Aşa a început povestea primului meu concurs de triatlon Half.

Antrenamente cu Seven Sport Club

Din ianuarie am început să mă antrenez specific pentru triatlon cu Seven Sport Club, unde se antrenează şi Andrei Dudu, deţinătorul recordului naţional la Ironman, unde s-a antrenat şi Mihai Vigariu, calificat în finala mondială de Ironman, de la Kona.

Seven Sport Club a contribuit la succesul multor triatlonişti din România, antrenamentele de triatlon fiind coordonate de către Flabio Carmona, antrenor cu experienţă internaţională (a antrenat mulţi ani lotul naţional de triatlon al Cubei).

Flabio Carmona a conceput pentru mine un plan personalizat, pe care-l primeam la începutul fiecărei săptămâni, un plan adaptat în funcţie de ceea ce puteam eu să fac în momentul respectiv, un plan care ţinea cont de programul meu sau de evenimentele ce interveneau în viaţa mea.

Antrenorul mi-a spus încă de la prima întâlnire: “…trebuie să slăbeşti! Oricine poate să facă un concurs de triatlon Half Ironman, dar ce rost ar avea să te chinui? Slăbeşte, iar antrenamentele vor creşte în intensitate şi îţi va reveni plăcerea de a face sport”.

Slăbeşte, slăbeşte, slăbeşte, de trei ori slăbeşte. Dar cum?

Plan de nutriţie de la Mihai Vigariu

Ajutorul a venit din partea unui om care nu-mi datora absolut nimic. Dimpotrivă, eu îi eram lui dator, pentru că m-a introdus în colectivul Seven Sport Club, cu care am legat şi o colaborare profesională.

Mihai Vigariu este unul dintre cei mai în formă triatlonişti din România. El este cel care m-a ajutat să slăbesc sănătos şi mi-a făcut un plan nutriţional adaptat antrenamentelor pe care le primeam de la Seven Sport Club.

“Trebuie să faci o schimbare radicală, de care să fii mândru după aceea, când te vei uita înapoi de unde ai plecat şi unde vei fi ajuns”, mi-a spus Mihai la prima noastră discuţie.

Nu intru în detalii, ar fi rupte din context, însă trebuie să subliniez că omul acesta şi-a sacrificat timpul lui personal pentru a calcula şi concepe un meniu zilnic care să mă ajute să-mi ating ţelul: să slăbesc în timp ce fac sport.

O perioadă îndelungată am vorbit zilnic cu Mihai. Aveam întrebări, Mihai îmi răspundea. Aveam probleme, Mihai le rezolva. Îmi reacţiona corpul ciudat, Mihai mă liniştea. Avea răspuns la orice, trecuse şi el prin toate etapele cu care mă confruntam eu, experimentase deja pe propriul său corp.

Mihai însuşi m-a motivat foarte mult. Este sportivul cel mai profesionist pe care l-am întâlnit în viaţa mea, n-am văzut pe nimeni atât de atent la detalii, nu am întâlnit pe nimeni care să investească atât de multe resurse şi pasiune în sport aşa cum o face Mihai.

Colaborarea noastră a început în luna martie, iar spre jumătatea lunii mai ajunsesem la un moment dat 85,2 kg!

În dimineaţa cursei de la Semimaratonul Bucureşti aveam 86,5 kg, iar în acea zi în care am reuşit nu mai puţin de patru recorduri personale pentru anul 2018: cel mai rapid kilometru – 4:00, cei mai rapizi 5km – 20:51, cei mai rapizi 10km – 43:33, cel mai rapid semimaraton – 1:37:12.

Cu ajutorul lui Mihai Vigariu am construit o fundaţie, mi-am format nişte obiceiuri şi am înţeles care este importanţa nutriţiei în viaţa de zi cu zi, dar mai ales în viaţa sportivă. Mulţumesc, Mihai, fără ajutorul tău aş fi fost şi acum un Piftel!

Cât m-am antrenat pentru H3RO TriChallenge

Presupun că există curioşi care îşi doresc să ştie cât m-am antrenat pentru primul concurs de Half. Pot să dau nişte cifre, cine doreşte detalii să-mi dea un mesaj privat.

Alergarea

În medie, nu am depăşit 100 km alergaţi pe lună. Antrenamentele de alergare au fost foarte uşoare la început, luni de zile am alergat doar în zona 2 de puls cardiac.

În ultimele luni am avut şi antrenamente mai grele, intervale, alergare tempo, dar aveam deja o rezistenţă clădită şi dădusem şi ceva kilograme jos.

Înotul

Nu am foarte mulţi kilometri înotaţi anul acesta, sunt 138, dar mi-au prins extraordinar de bine şedinţele tehnice de înot organizate de Seven Sport Club. Cred că mai bine de jumătate de an am mers în fiecare vineri dimineaţă, de la ora 06.30, la bazinul Dinamo unde numai asta am făcut: tehnică.

la H3RO TriChallenge am scos 37 de minute pe 1,9 km. Nu e o viteză extraordinară, e chiar medie, dar am avut un mare avantaj: am ieşit incredibil de odihnit din apă. Nu cred că aveam un puls mai mare de 110 bpm.

Ciclismul

Aici am tras cel mai tare. Am peste 4.500 km pedalaţi anul acesta, o cifră pe care nu am mai atins-o în niciun alt an, iar foarte mulţi dintre aceşti kilometri au fost parte din antrenamente tehnice, pe home trainer, în funcţie de cadenţă, de ritm cardiac, cu un singur picior etc.

Cred că la ciclism am înregistrat cel mai mare câştig overall. La Mamaia am reuşit o medie de 34,2 km/h pe 90 km, în condiţiile în care la antrenamente eram super mulţumit dacă îmi ieşea o medie de 31 sau 32.


BEFORE

Am selectat câteva fotografii before şi after, înainte să slăbesc şi după ce am mai dat jos din kilograme, să se vadă cât am muncit pentru acest concurs. Rezultatul pe care l-am înregistrat nu este o întâmplare, este pur şi simplu rodul antrenamentelor.

Titans Triathlon - 14 august 2017

La jumătatea lunii august 2017, la Titans Triathlon. Din toţii anii la care am mers la concursuri de triatlon, acesta a fost cel la care m-am simţit cel mai rău, nu puteam alerga, aveam pulsul foarte, foarte sus, eram praf.

 

Baneasa Trail Run - decembrie 2017

În decembrie 2017, la Băneasa Trail Run, care astăzi se numeşte Băneasa Race.

 

Fuga pe ulita - 27 noiembrie - 2017

Noiembrie 2017, la concursul necompetitiv “Fuga pe Uliţă”, alături de Vlăduţ, cu care am alergat 5 km.

AFTER

La Bucharest International 10K, în aprilie 2018, unde am reuşit să alerg 45 minute pe 10 km.

 

În mai, 2018, la Semimaratonul Bucureşti

 

Fara Asfalt - iunie 2018

La concursul de triatlon Fără Asfalt, în iunie 2018

 

 Emilian Nedelcu - H3RO TriChallenge 2018, pe traseul de alergare
H3RO TriChallenge 2018, pe traseul de alergare, când mai aveam doar câţiva kilometri din concurs.

Mulţumiri speciale

N-aş fi reuşit să ajung să concurez la primul meu concurs de triatlon Half fără ajutorul extrem de valoros al soţiei mele, Ioana, al antrenorului, Flabio Carmona, şi al lui Mihai Vigariu, care mi-a făcut planul e nutriţie.


Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$.
Become a Patron!

Comentarii

You Might Also Like