Antrenament

Ciclism la Arena Naţională. 5 motive pentru care prefer să mă antrenez acolo

Ciclism la Arena Nationala cu Vladut

Anul acesta m-am antrenat cu bicicleta de foarte multe ori la Arena Naţională şi pentru că mulţi cunoscuţi s-au mirat că aleg acest loc – motivul principal invocat fiind că este plictisitor să te învârţi în cerc cu orele – m-am gândit să explic care sunt motivele mele.

E aproape de casa mea

Arena Naţională se află la 2 km de locuinţa mea. Ajung foarte repede acolo şi mă întorc la fel de repede. Nu pierd foarte mult timp pe drum, iar asta îmi convine.

Asfaltul e de calitate

La Arena Naţională încă este de calitate asfaltul. S-au mai efectuat unele lucrări acolo, dar în mare drumul este de calitate. Dacă nu te plictiseşti să te învârţi în cerc, dai la nesfârşit la pedale şi nu ai de-a face cu gropi, denivelări şi nici trafic auto.

E vânt mereu

Faptul că la Arena Naţională e mereu vânt o văd ca pe un avantaj. Te căleşti pentru momentele în care ieşi cu bicicleta pe şosea sau, cum e cazul meu, pentru concursuri. La Mamaia sigur va fi vânt, îmi va prinde bine faptul că sunt obişnuit cu el.

E locul perfect pentru antrenamente tehnice

La Arena Naţională traseul este aproape plat, iar asta contează mult când ai antrenamente tehnice, gen intervale sau sesiuni de pedalare într-o anumită cadenţă. Am ieşit de câteva ori pe şosea când am avut astfel de antrenamente şi m-am trezit pe urcare fix când aveam de făcut un sprint.

Fără aglomeraţie

Arena Naţională atrage mămicile cu bebeluşi, însă dacă te fereşti de invervalul orar fatidic ai parte de linişte şi drum liber. Dimineaţa nu e aproape nimeni la Arenă, întâlneşti doar sportivi, ciclişti sau alergători, care, ca şi tine, se află acolo pentru antrenament.

Alte motive?

Mai ştiţi voi alte motive pentru care merită să te antrenezi la Arena Naţională? Vă invit să le menţionaţi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$.
Become a Patron!

Comentarii

You Might Also Like

Like și share la această fotografie, pls!