La 38 de ani, Constantina Diță Tomescu devenea cea mai în vârstă câștigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile: a trecut prima linia de finish, La Beijing, în 2008, după 2 ore, 26 minute și 44 de secunde.

Nu cred că vom mai avea o asemenea performanță în timpul vieții noastre și sper că acest rezultat va rămâne viu în memoria afectivă și colectivă a românilor și peste 100 de generații de acum înainte.

Am avut onoarea unui dialog cu cea mai bună atletă a maratonului feminin românesc care, dacă nu știați, organizează un concurs de alergare chiar la noi în Capitală: Bucharest International 10K, ajuns anul acesta la a treia ediție.


Orice poveste are un început. Care au fost primii tăi pași în atletism? Cum s-a întâmplat?

Povestea a început în timpul liceului, pe care l-am urmat în comuna natală Turburea. Eram în clasa a XI-a și am avut o competiție pe liceu. Primii trei clasați participau la faza județeană pe licee, în orașul Târgu Jiu.

Am câștigat această competiție pe liceu și împreună cu profesorul de sport Marinică Câmpeanu m-am prezentat la faza pe județ, unde am alergat împreună cu sportivi legitimați la cluburile din Târgu Jiu și concurenți de la liceele din județul Gorj.

Parcă văd și acum: s-a plecat de la Fabrica de Cauciuc și sosirea a fost la Coloana Infinitului. S-a alergat peste un kilometru. M-am clasat pe locul 3.

Când și cum ai ajuns la concluzia că maratonul este distanța ta? Ce te-a atras la cursele de alergare pe distanță lungă?

Am început atletismul cu probe mai scurte: 1500m, 3000 m și cros, dar nu aveam viteză. Pentru a participa la Campionatul European, Campionatul Mondial sau Jocurile Olimpice trebuia să alerg foarte tare, ca să prind baremul de participare.

În 2000, am participat în proba de 10.000 m pentru calificare la Jocurile Olimpice din Australia și am pierdut calificarea pentru 3-4 secunde. Atunci am zis că trebuie să trec la proba de maraton mai serios și să mă calific la următoarele Jocuri Olimpice.

Până în 2000 am mai participat la maratoane și așa am prins drag de această probă. Dumnezeu mi-a dat nativ rezistența, nu viteza, cred că așa mi-a fost mie scris să alerg pe distanțe lungi, nu scurte.

Care este persoana care te-a influențat cel mai mult în carieră?

Antrenorul meu, Valeriu Tomescu.

Care este sportivul pe care-l admiri cel mai mult?

Maricica Puică.

În perioada de formă maximă a vieții tale de sportivă, cum te antrenai? Care era strategia ta de antrenament?

Planul meu pentru pregătirea unui maraton începea cu minim trei luni înainte de concurs, două antrenamente pe zi timp de cinci zile și un singur antrenament pe zi în cele două zile rămase. Zilele erau combinate, trei zile două antrenament, o zi un singur antrenament, două zile două antrenamente și, din nou, o zi cu un antrenament.

Cum arăta o zi obișnuită de antrenament? Dar un program de pregătire pentru o cursă? Câți kilometri acumulai pe an?

Mă trezeam la 5-6 dimineața, mâncam micul dejun și mă pregăteam pentru primul antrenament. La 08.00 aveam primul antrenament, care dura între o oră și jumătate și două ore. Urma masa de prânz și somn două ore. La 16.30 urma al doilea antrenament, după care cină și somn.

Alergam anual aproximativ 7.000 km.

Este titlul olimpic victoria de care ești cea mai atașată emoțional?

Aurul olimpic câștigat la Beijing este cea mai mare realizare din cariera mea de sportiv și nu am cum să nu fiu atașată emoțional pentru cea mai reușită cursă a vieții.

Cum apreciezi situația actuală a atletismului românesc? Când vom avea din nou campioni europeni și mondiali?

Eu sper ca în viitor să avem din nou medalii la CE, CM și JO, nu doar să ne mulțumim cu medalii la Campionatele Naționale și Campionatele Balcanice.

Care crezi că ar trebui să fie calitățile principale ale unei persoane care aleargă maraton?

Dorință, rezistență, caracter, voință – acestea sunt doar câteva calități pe care trebuie să le aibă orice persoană care aleargă un maraton.

La ce te gândeai în timpul curselor? Cum  te motivai în concurs? Dar la antrenament?

La fiecare cursă alergată m-am gândit la tactica pe care trebuia s-o abordez, în funcție de adversare, pasul pe care trebuia să-l alerg, dar și la copilul meu. În timpul competițiilor și în timpul antrenamentelor îmi propuneam să fac tot ce trebuie pentru a reuși să ajung la rezultatul pe care mi-l doream.

Care sunt planurile tale de viitor?

Încă nu mi-am făcut foarte multe planuri de viitor, dar îmi doresc să pot ajuta cât mai multe cauze, să ajut sportivii noștri și, desigur, competiția pe care o organizez de doi ani deja. Vreau ca Bucharest International 10K să crească de la an la an și să devină un eveniment care să pun Bucureștiul pe harta evenimentelor majore din atletism la nivel international.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!