Carpathian MTB Epic a ajuns ieri la final, după trei zile consecutive de concurs, în care campioni din 10 ţări s-au luptat întrei ei, dar şi cu natura, pe traseele croite în Bucegi şi Piatra Craiului, pe o distanţă totală de 157 km şi o diferenţă cumulată de altitudine de nu mai puţin de 5.750 de metri. Competiţia a intrat şi în calendarul UCI 2017.

Competiţia a fost câştigată de către slovacul Tomas Visnovský, care s-a clasat pe primul loc în toate cele trei etape. Compatriotul său, Matej Ulik, s-a clasat pe locul 2, iar poziţia a treia a fost cucerită de către maghiarul Márton Blazsó. Acesta este podiumul atât pentru etapa de ieri, cât şi pentru clasamentul general.

La nivel general, cel mai bine clasat român a fost Arpad Kelemen, locul 4. Locurile cinci şi şase au fost ocupat de către Ede Molnar şi Rorbert Dobai.

Tomas Visnovský în cursă.

Slovacul Tomas Visnovský, câștigătorul tuturor celor 3 etape din acest concurs, a ajuns astăzi la Start într-un timp de 2 ore și 47 minute, după ce a parcurs ultima cursă, cea mai scurtă însă cu multe porțiuni dificile.

“Astăzi a fost foarte greu și sunt foarte obosit. Picioarele nu s-au mișcat prea bine. Urcările au fost extrem de abrupte. Vremea a fost foarte bună dar ruta, din nou, foarte dură! Mă simt perfect că am câștigat acest concurs și că sunt campion! Toată lumea a fost extrem de drăguță aici și mi-a plăcut mult competiția. Voi reveni anul viitor, sunt foarte fericit și mulțumit de tot ceea ce se întâmplă aici”, a declarat Tomas Visnovský, pe care, în ciuda oboselii, publicul l-a putut vedea mai mereu zâmbind.

Compatriotul său,  Matej Ulik, a trecut al doilea linia de Finish, după numai 4 minute, și a fost foarte aproape de Tomas, pe toată durata competiției, formând o echipă, chiar dacă este un concurs în format individual.

“A fost din nou foarte greu, dar sunt bucuros că am obținut locul al doilea. Tomas a fost mult mai puternic decât noi, ceilalți concurenți. Consider că este o pregătire bună și un loc foarte bun obținut aici, pentru mine. Cursa a fost foarte bine organizată, munții sunt foarte frumoși, priveliștea și peisajele de aici sunt superbe”, a afirmat Matej Ulik, care apoi și-a felicitat colegul de cursă.

Clasat pe trei, Márton Blazsó s-a luptat din greu pentru a-și menține locul pe podium. Campionul ungar a reușit să rămână cu picioarele pe pământ și să se concentreze, așa cum și-a promis.

“Sunt destul de mulțumit, cei doi sportivi slovaci au fost foarte puternici. Eu am fost imediat în spatele lor. Cred că am reușit să obțin locul 3 în clasamentul general”, a spus zâmbind Márton.

Lucian Logigan, campionul balcanic și național la XCO și unul dintre ambasadorii sportivi ai evenimentului, a declarat:

“Am o medalie de Finisher. M-am simțit bine astăzi, mai ales pe partea a doua a traseului, prima parte fiind foarte, foarte abruptă. Am terminat pe cinci, am tras tare ca să recuperez și să fiu pe o poziție bună în clasamentul general. Cele trei zile au fost foarte dificile din cauza traseului, dar și a vremii“.

Podiumul fetelor

Și în ultima etapă podiumul fetelor a fost dominat de campioanele din Ucraina și Slovacia, iar ordinea a fost aceeași de sâmbătă.

Krystyna Konvisarova a trecut prima linia de Finish, cu un timp de 3 ore și 31 de minute, urmată la două minute distanță de Janka Keseg Števková. Ceva mai târziu au sosit Andrea Juhásová și Hanna Verheles. În clasamentul general Carpathian MTB Epic 2017 ordinea câștigătoarelor este următoarea: locul 1 – Janka Keseg Števková, din Slovacia, locul 2 – Krystyna Konvisarova și locul 3 – Hanna Verheles, amândouă din Ucraina.

“A fost destul de dur, dar m-am simțit mai bine decât în zilele precedente. Este un semn bun pentru mine, mi-am intrat în ritm. Știam că nu o să mai am altă șansă ca să câștig competiția. Mi-a plăcut foarte mult, organizarea a fost foarte bună, toată lumea este foarte drăguță și primitoare. Este pentru prima dată când am venit în România, dar nu ultima cu siguranță! Îmi place foarte mult ce se întâmplă aici”, a mărturisit Krystyna Konvisarova, campioană la UCI MTB Marathon Series în ultimii doi ani.

Greutatea în etapa a treia a fost dată de ascensiunea printr-un domeniu stâncos, cu drumuri denivelate, până la vârful Bucșa, situat la 1.845 metri altitudine, care separă munții Bucegi de masivul Leaota. Câștigătoarea acestei ediții a concursului, Janka Keseg Števková, a ales un ritm, pe durata ultimei etape, care să îi asigure poziția.

“La început am încercat să stau alături de Krystyna, dar nu m-am simțit foarte bine. Ea a fost mai puternică azi. Bineînțeles că mi-ar plăcea să revin aici, organizarea a fost excepțională! Totul a fost perfect la acest eveniment, mă bucur că anul viitor va fi o cursă UCI! Sper să pot reveni aici să concurez”.

Janka Keseg Števková a participat de trei ori la Olimpiadă și la Absa Cape Epic, cea mai populară competiție pe etape din lume.

Comentarii