Prima Etapă a competiției CARPATHIAN MTB EPIC 2017 a fost spectaculoasă, intensă și grea, cu multe provocări și răsturnări de situație, mai ales pe ultimele porțiuni ale cursei. După 58 de km şi diferenţă de nivel de 2.140 de metri, cea mai lungă cursă din concurs, primii care au trecut linia de sosire au fost Tomas Visnovský, din Slovacia, urmat imediat de Arpad Kelemen, din Miercurea Ciuc, România, și de Matej Ulik, din Slovacia.

În ciuda dificultăților întâlnite pe traseu, în inima Carpaților Meridionali, a vremii reci și ceții care i-a pus la grea încercare pe toți concurenții, Visnovský, vicecampion al Slovaciei la XCM, a terminat etapa 03:45:31.

CARPATHIAN MTB EPIC 2017 - castigator etapa 1 - Tomas Visnovsky
Foto: Janos Cherestes

„A fost o cursă foarte grea pentru că vremea nu a fost prea bună. M-am simțit foarte bine, am fost în fața tuturor la start și am avut o pornire foarte bună. Apoi, pe traseu am avut probleme, mi-am dat seama că m-am rătăcit. După calculele mele am pierdut destul de mult timp acolo, cam 15 minute, încercând să recuperez. Mă bucur de acest rezultat!”, a declarat slovacul Tomas Visnovský, imediat după sosirea din prima etapă a 4-day EPIC.

Cea mai dificilă porțiune a fost în apropiere de Babele, unde mulți cicliști au ales să se dea jos din șa. Poțiunile abrupte și tehnice au testat din plin abilitățile lor de „urcători” sau „coborâtori”. Pe ultimii kilometri bătălia s-a dat între Visnovský și Kelemen, care a demonstrat calități excelente obținute în anii în care a practicat intens Downhill, dar și o rezistență bună datorită numeroaselor maratoanelor parcurse.

CARPATHIAN MTB EPIC 2017 - portiune urcare abrupta
Foto: Traian Olinici

„Greu! Ceață, frig… mi s-a terminat apa, până am oprit la punctele de alimentare. Foarte greu! Doar din cauza condițiilor, pentru că a fost ceață și pe alocuri vizibilitate de nici 10 metri”, a povestit Arpad Kelemen, după ce a terminat cursa, timpul său fiind de 3 ore și 47 minute.

Vicecampionul Slovaciei, Matej Ulik, venit la patru minute distanță față de compatriotul său, s-a luptat și el cu ceața ce a dominat vârfurile Carpaților, dar s-a declarat încântat de experiență.

„Cursa a fost frumoasă, mi-a plăcut! Vremea a fost însă cam rea și au fost câteva probleme pe traseu din cauza lipsei de vizibilitate. Au fost foarte multe pietre peste tot… dar a fost un traseu care mi-a placut!”, a spus ciclistul, în vârstă de 20 de ani, cel mai tânăr dintre cei trei ocupanți ai podiumului.

Vlad Dascălu, multiplu campion național și internațional, a decis să abandoneze această etapă, din cauza condițiilor dificile în care s-a desfășurat cursa. El a luat primul startul la 4-day EPIC, fiind cel care a câștigat cursa de calificare pentru acest concurs, joi, 21 septembrie.

Ce au făcut fetele

Elitele feminine au ajuns la finish după aproape 5 ore. Cea mai rapidă a fost Janka Keseg Števková, campioana Slovaciei la XCO-XCE și XCM. De trei ori participantă la Olimpiadă, cât și la Absa Cape Epic, ciclista în vârstă de 41 de ani este într-o formă excelentă și a terminat această primă etapă în 4 ore și 50 minute. La o oră diferență au sosit și ocupantele locurilor 2 și 3 ale podiumului, respective Krystyna Konvisarova (5 h 05 min) și Hanna Verheles (5 h 12 min), amândouă din Ucraina.

CARPATHIAN MTB EPIC 2017 - castigatoare etapa 1 - Janka Keseg Stevkova
Foto: Traian Olinici

„Cursa a fost foarte frumoasă, ne-am bucurat de frumusețile Parcului Național Bucegi! Traseul a fost foarte tehnic, cu pietre și nisip, și a fost cam rece pentru mine, dar fiecare a înfruntat aceleași condiții. Cursa a fost foarte bine pregătită și traseul bine marcat, organizarea este super, iar totul a fost perfect! Sunt foarte fericită că am câștigat! Vom vedea ce va fi în zilele umratoare, sper să pot păstra avantajul, dar fiecare cursă e diferită. Sper să avem vreme mai bună, însă e mountain bike și competiția în sine reprezintă o adevărată aventură! ”, a afirmat Janka Keseg Števková.

Rezultatele complete

CARPATHIAN MTB EPIC 2017 este primul concurs pe etape din țară, care a reuşit să adune la linia de start numeroşi campioni internaționali și naționali. 70 de cicliști din 10 țări sunt prezenți la Cheile Grădiștei-Fundata, la prima ediţie a acestui eveniment, printre ei numărându-se Frédéric Gombert – Franța, Lutz Baumgärtel şi Florian Schön – Germania, Łukasz Klimaszewski – Polonia, Márton Blazsó și Veronika Cseh – Ungaria, Aneliya Karagyozyan – Bulgaria și Maxim Ciumer – Republica Moldova.

Competiţia are trei etape, care au o distanţă totală de 157 kilometri, dar şi o diferenţă de nivel de nu mai puţin de 5.750 metri!

În concurs se află şi rideri români de top: Lucian Logigan, Daniel Crista, Karina Bonta, Salome Bondor, Robert Dobai și Alexandru Stancu.

CARPATHIAN MTB EPIC 2017_Cheile Gradistei-Fundata

Câștigătorii au urcat pe podium în cadrul scurtei ceremonii și au primit premii în bani cuprinse între 100 și 200 de euro. La încheierea celor 4 zile de concurs și 157 km parcurși, cel mai rapid rider va primi 2.050 euro și diferite produse oferite de sponsori, valoarea totală a premiilor fiind de 30.000 euro.

Astăzi, 23 septembrie, la ora 10:00 începe etapa a doua, în cadrul căreia cicliștii trebuie să parcurgă 54 km, cu o difereneță de nivel de peste 1.800 m.

Comentarii