Articolul de ieri a creat ceva valuri de indignare, iar  multe voci au cerut cu insistenţă numele celui care a trişat la Ocean Lava România. Am stat de vorbă cu Peter Klosz, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, organizaţie care s-a ocupat de arbitrajul acestui concurs şi care ar fi trebuit să pună în aplicare penalizările pentru abaterile de la regulament.

Un pic de context. Au fost solicitate cinci motociclete pentru supravegherea concurenţilor la proba de ciclism. Au fost primite trei. Unul dintre motociclişti a suferit un accident chiar înaintea concursului, au mai rămas două motociclete. Una dintre ele a fost alocată pentru refacerea traseului, pentru că şoferii furioşi că stau pe loc din cauza circulaţiei oprite au dărâmat gardurile, au rupt benzile şi, dacă se putea şi mai rău, i-au înjurat şi scuipat pe sportivii aflaţi în concurs.

Prin urmare, a rămas o singură motocicletă pentru supravegherea sportivilor care se aflau la proba de ciclism. Una singură. Evident, nu avea cum să acopere tot traseul şi să vadă toate neregulile. Şi puteţi trage şi singuri o concluzie evidentă: la Ocean Lava România au trişat toţi sportivii care şi-au dorit acest lucru şi au putut s-o facă pentru că n-a fost nimeni să le dea cu rigla peste mânuţe.

“Băieţii au înţeles că nu este control, ca atare, mergem la plasă, chiar dacă nu este voie. Unii dintre ei au pierdut total contactul cu realitatea”, a declarat pentru Biciclistul.ro preşedintele federaţiei, Peter Klosz.

“Dacă nu e arbitrul în fundul tău asta nu înseamnă că tu trebuie neapărat să furi. Aşa mi se pare normal. Nu suntem la fotbal, dacă nu ne vede arbitrul să scuipăm adversarul”.

“Erau suficient de mulţi susceptibili de mers la plasă, suficient de mulţi încât să fie afectat clasamentul”, a mai spus Peter Klosz.

Ce rost are să vă dau capul lui Moţoc în aceste condiţii? Au fost suficient de mulţi sportivi care au trişat, suficient de mulţi încăt să fie trunchiat clasamentul.

Mi se pare normală amărăciunea şi remarca lui Peter Klosz, care mi-a spus retoric că totuşi a fost “un concurs special pentru amatori”, adică unul fără miză. Deşi, dacă te uiţi pe lista premiilor n-a fost chiar fără miză.

“Nu am filmări video, nu cred că ar trebui să descalifcăm acum, dacă nu am putut să facem asta atunci, la faţa locului. N-am avut cum, am zis că siguranţa este mai importantă decât mersul la plasă”.

“Nu doresc să nominalizeze pe nimeni, pentru că nu am dovezi concrete, ci numai contestaţii date de unul contra altuia”.

L-am întrebat pe Peter Klosz dacă găseşte utilă insistenţa de a dezbate în mod public încălcările de regulament comise de triatlonişti.

“Trebuie să vorbim despre acest subiect, de aceea am dat şi comunicatul, am atras atenţia organizatorilor că trebuie mai serios luat controlul evenimentului”.

“Eu cred şi sper că lumea a înţeles ceea ce este de înţeles. În mod sigur, la concursul următor o să fim şi noi mai implicaţi din punct de vedere al arbitrajului şi organizatorul o să fie mult mai sever”.

Pentru că a existat totuşi o contestaţie, semnată de mai mulţi sportivi care au participat în acea zi la Ocean Lava România, federaţia “îşi va desemna un tribunal sportiv, pentru a face încă o dată discuţia acestei contestaţii. Când se va lua o decizie o vom pune şi noi pe site”.

Comentarii

Susține acest blog. Donează!Susține acest blog. Donează! Become a Patron!