Sursa foto

Prima victorie a unui francez într-un sprint în Le Tour din 2006 încoace a fost umbrită de două incidente petrecute în ultimii doi kilometri, al doilea având loc chiar în sprintul final. Peter Sagan i-a obstrucționat culoarul lui Mark Cavendish, la o viteză cu mult peste 50km/h, iar britanicul a căzut la pământ, după ce s-a lovit de gardurile de protecţie, luându-i cu el pe John Degenkolb și Ben Swift, aflați în spate.

Arnauld Demare avea să treacă primul linia de sosire, în tricoul de campion național al Franței, spre bucuria fanilor din orașul Vittel, în care s-a terminat etapa. Atenţia s-a mutat însă imediat asupra accidentului din spate. Organizatorii l-au declasat inițial pe Sagan, penalizându-l cu 30 de secunde și 80 de puncte în clasamentul tricoului verde, însă mai apoi a fost luată decizia descalificării.

„Am decis să-l descalificăm pe Peter Sagan din Turul Franței 2017. El a pus în pericol mai mulți rutieri, pe Mark Cavendish și pe alții care au fost implicați în accident în ultimii metri ai sprintului,” a anunțat un oficial al juriului.

Cavendish s-a ridicat cu ajutorul echipei medicale şi a încheiat etapa pe bicicletă, însă e foarte posibil să nu mai poate continua mai departe competiţia. Primele analize au indicat că nu a suferit nicio fractură.

Sagan și-a cerut scuze lui Cavendish. A spus că nu l-a văzut pe britanic și că timpul de reacție a fost prea scurt.

DD54jYVXgAAK-eM

Sursa foto

Descalificarea lui Sagan a aruncat în aer lupta pentru tricoul verde – câștigat din 2012 până în 2016 de slovac – și a lăsat un gust amar la capătul unei etape în care o evadare solitară a lui Guillaume Van Keirsbulck a fost singura care a animat plutonul. Nimeni nu i s-a alăturat în atac, în etapa lungă de  207.5km, de la Mondorf-les-Bains la Vittel, acesta adjudecându-și punctul oferit la singura cățărare repertoriată a zilei. Belgianul a trecut primul și la sprintul intermediar, în timp ce în urma lui, Demare și Sagan i-au condus pe Andre Greipel, Marcel Kittel și alți sprinteri.

Acțiunea lui Van Keirsbulck s-a încheiat cu sub 20km rămași din etapă, iar un accident petrecut în ultimii 2km i-a implicat printre alții şi pe purtătorul tricoului galben, Geraint Thomas. Din fericire, nimeni nu s-a accidentat, iar toți cicliștii din grupul cu pricina au primit timpul învingătorului grație regulii incidentelor din ultimii 3km.

Mâine, în etapa a cincea, se va anima lupta pentru clasamentul general. Etapa va avea 160.5km, cu final în urcare, 5.9km cu o pantă medie de 8.5%. Secțiunea finală este una extrem de intensă, panta maximă fiind de 20% și promițând artificii între Chris Froome, Richie Porte, Alberto Contador și restul favoriților la victoria finală.

Clasamentul etapei a patra

  1. Arnaud Demare (Fra) 4:53:54
  2. Alexander Kristoff (Nor)
  3. André Greipel (Ger)
  4. Nacer Bouhanni (Fra)
  5. Adrien Petit (Fra)
  6. Jurgen Roelandts (Bel)
  7. Michael Matthews (Aus)
  8. Manuele Mori (Ita)
  9. Tiesj Benoot (Bel)
  10. Zdenek Stybar (Cze)

Clasamentul general după etapa a patra

  1. Geraint Thomas (GBr) 14:54:25
  2. Christopher Froome (GBr) 0:00:12
  3. Michael Matthews (Aus) 0:00:12
  4. Edvald Boasson Hagen (Nor) 0:00:16
  5. Pierre Latour (Fra) 0:00:25
  6. Philippe Gilbert (Bel) 0:00:30
  7. Michal Kwiatkowski (Pol) 0:00:32
  8. Tim Wellens (Bel) 0:00:32
  9. Arnaud Demare (Fra) 0:00:33
  10. Nikias Arndt (Ger) 0:00:34

Turul Franţei este transmis în direct de către Eurosport şi poate fi urmărit şi online, prin Eurosport Player. Traseul de anul acesta cuprinde nouă etape plate, cinci de munte mediu și cinci de munte înalt, inclusiv patru sosiri în vârf și două etape de contratimp individual. 

Comentarii

Susține acest blog. Donează!Susține acest blog. Donează! Become a Patron!