Acasă Alergare Îi duc pe copii la un concurs de alergare super tare, RACE...

Îi duc pe copii la un concurs de alergare super tare, RACE TO NATURE Trail & Family Run

Vlăduţ şi Natalia au programul încărcat la sfârşitul lunii, pe 27 mai vor concura în competiţia MTB “La Broaşte”, iar pe 28 mai vor alerga în pădurea Căldăruşani, la cea de-a treia ediție a concursului RACE TO NATURE Trail & Family Run, din seria evenimentelor de alergare RUNFEST!

Natalia a câştigat locul 1 anul trecut, are de apărat un titlu, dar acum va fi mai greu, concurenţa este mai puternică, iar distanţele diferă, se aleargă mai mult la această ediţie.

Ediția din acest an vine cu multe noutăți, de la schimbarea locației până la noi surprize în zona de Start/Finish. Astfel, toată desfășurarea de forțe va avea loc la Grădiștea, iar cursele în pădurea Căldărușani, într-un cadru natural de poveste.

Competiția RACE TO NATURE Trail & Family Run va testa abilităţile alergătorilor pe teren denivelat, dar totuși fără diferențe mari de nivel. Există trasee variate:

  • copiii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani vor concura pe 2,5 km;
  • cei de peste 12 ani și adulții au acces la tura de 5 km;
  • participanții cu vârste de peste 14 ani pot alege cursa de 10 km;
  • iar în proba de semimaraton, de 21 km, își pot demonstra rezistența cei care au împlinit 14 ani, atât de la nivelele Amatori cât și de la Elite.

Fiecare participant va primi un kit ce include: număr de concurs, chip de cronometrare, tricou inscripționat cu numele competiţiei RACE TO NATURE Trail & Family Run, medalie de Finisher și o porție de salată de paste la finalul curselor, precium și alte produse oferite de sponsori. Totodată, în aceste pachete sunt incluse toate serviciile oferite de echipa MPG și partenerii săi în cadrul evenimentului care constau în: amenajarea și marcarea traseelor, cronometrare, puncte de alimentare și hidratare, echipă medicală și ambulanță, intervenții de urgență, garderobă și vestiar, foto și video, DJ în zona de Start/Finish și muzică, MC pe durata competiției, precum și o zonă de relaxare cu surprize oferite de sponsorii competiției. Evenimentul este susținut de numeroși ambasadori sportivi, printre care se numără și celebra atletă Gabriela Szabo, campioană olimpică și mondială.

Câștigătorii curselor vor fi răsplătiți cu premii atractive, ce includ bani și diferite produse din partea sponsorilor. De asemenea, participanții care vor rămâne până la sfârșitul evenimentului vor avea ocazia să participe la o super tombolă cu premii, printre care menționăm un ceas util în activitățile sportive și brățari de fitness MiVia.

Înscrierile sunt deschise pe www.runfest.ro, până pe 24 mai. Copiii beneficiază de un preţ unic de 45 de lei pe întreaga perioadă dedicată înregistrării.

Comentarii