Mă uit în jurul meu și mi se pare că fuga de sport din România este mai evidentă ca oricând. Am ajuns în situața în care copiii sunt puși să joace ”Rațele și vânătorii” la ora de sport. Nu zic că e rău să le insufli copiilor dragostea de sport prin joacă, dar parcă pe vremea mea ora de sport era ținută cu mult mai mult simț de răspundere.

Îmi aduc aminte că sala de sport de la școala generală unde am învățat eu era dotată cu echipament specific pentru gimnastică. Nu lipseau spalierele, mingile medicinale, bârna sau lada de sărit. Indiferent de anotimp, cel puțin o dată pe săptămână făceam ora de sport în sală, unde practicam exerciții de mobilitate. Școala noastră avea teren de handbal, cu porți adevărate, trasat cu semicercuri. Am învățat împreună cu profesorul de sport regulile acestui sport, jucam handbal și chiar îmi plăcea.

Nu îi ducem pe Vlăduț și Natalia de cinci ori pe săptămână la sport, de trei ori la atletism și de două ori la înot. Nu e ușor să te ocupi, e vorba de timp, de bani, de disponibilitate, dar eu cred că merită tot efortul din lume, pentru că vreau să am copii sănătoși atât la minte, cât și la trup.

Să ne mai mirăm că în România, 3 din 10 copii şi adolescenţi sunt supraponderali şi 8% dintre ei sunt obezi? (Sursa)

 

Comentarii

Susține acest blog. Donează!Susține acest blog. Donează! Become a Patron!