TriKids Challenge Mamaia a fost anul acesta cel mai mare concurs cu specific de triatlon pentru copii, dacă ne luăm după numărul celor care au trecut linia de finish: 230. Concursurile de aquatlon (înot+alergare) și duatlon (alergare-bicicletă-alergare) au atras și multe cluburi sportive, nu doar copii care fac sport la nivel de joacă sau amator.

Din păcate, dacă renumele acestui concurs a fost la cele mai ridicate cote, nu același lucru se poate spune despre bucătăria organizării lui.

Credem în feedback-ul constructiv, motiv pentru care ne-am și gândit să atragem atenția asupra unor greșeli care au fost făcute de către organizatorii TriKids Challenge, poate anul viitor nu se vor repeta.

De la bun început ar trebui să spunem că a fost foarte cald la ora programată pentru startul concursului, 16.15. Copiii au avut de așteptat în căldură, ba pentru accesul în zona de tranziție, ba pentru ședința tehnică, ba pentru start. Trecuseră mai bine de trei ore de învârtit prin zonă când a venit și rândul celor mai mici să concureze; timp pierdut și oboseală acumulată degeaba.

Dincolo de asta, ar mai fi câteva lucruri care nu au mers chiar cum trebuie.

Ședința tehnică

Ne-am înființat pe la 14.00 ca să lăsăm bicicleta în tranziție și am așteptat răbdători ora 15.00, când era programată ședința tehnică. Trecuse deja ora, când cineva ne-a spus în grabă că începuse deja (!!!)…undeva la vreo 150 de metri de noi, fără niciun anunț/microfon/avertizare pentru părinții răspândiți prin toată zona de concurs.

Am grăbit pasul și noi și alți câțiva care au avut șansa să audă “zvonul” că a început ședința, către locul unde se zărea o mână de oameni. Unde erau toți ceilalți? Totuși, la aquatlon și duatlon au fost înscriși peste 150 de copii, iar o parte din ei participau la ambele probe.

Când am ajuns, tocmai se terminase partea despre aquatlon, care nu ne privea, așa că am respirat ușurați. Despre duatlon au fost însă doar câteva explicații în grabă. Când a fost vorba de clarificări nu mai era timp, pentru că deja organizatorii se precipitau să ajungă la startul de la aquatlon.

Din păcate, detaliile traseului nu se puteau deduce din informațiile de pe site, iar explicațiile de la ședința tehnică NU au corespuns cu realitatea! Am fost mai mulți părinți nelămuriți și toți cei întrebați ne-au îndrumat GREȘIT, după cum s-a dovedit în timpul concursului.

Ne-am trezit în situația în care îi explicasem copilului de două, trei ori câte o altă variantă de traseu – la prima tură o iei pe acolo, la întoarcere o iei pe lângă bordură, ba nu, pe după zona de tranziție etc. Zăpăceală și haos total!

Natalia s-a așezat la start derutată, cu gândul că o să vadă pe unde o iau și alții și se va orienta pe parcurs, poate o să mai fim și noi pe margine, să dăm indicații. Dar se putea auzi ceva în hărmălaia generală? Pe bune, așa se face?

Mult înainte de ședința tehnică, copiii de la un club sportiv făceau deja recunoașterea traseului, dar pe varianta corectă, NU pe cea explicată în ședință. De ce nu a fost toată lumea informată despre traseu la aceeași ședință? Nu am fost toți la același concurs? Pentru ce s-a făcut această diferențiere?

Nu am nimic cu cluburile, mi se pare firesc să facă recunoașterea cu copiii și să li se explice din timp foarte clar ce au de făcut. Aș fi vrut să pot face și eu același lucru pentru Natalia. M-a deranjat abordarea organizatorilor, este normal să fim tratați ca niște concurenți egali și să aflăm ACELEAȘI informații la aceeași ședința tehnică.

Zona de tranziție

Sistemul de rasteluri a fost total nepotrivit pentru copiii de vărstă mică. Nu am fost lăsați să sprijinim bicicleta jos, chiar dacă nu încurcam, dar am fost asigurați și reasigurați că nu vor fi probleme și copiii care nu se descurcă vor fi ajutați.

Totuși, când au năvălit zeci de copii să își ia bicicletele, cei 4-5 voluntari au fost depășiți de situație, iar Natalia, la 6 ani, a fost nevoită să își coboare singură din rastel bicicleta MTB de 12 kg.

De ce un copil care poate câștiga cursa este pus în situația de a pierde timp pentru care a tras din greu la alergare, doar pentru că nu a avut acces la propria bicicletă?

Cum îi explici situația, îi spui că a depins de alții și nu a avut noroc?

Cine își asuma responsabilitatea dacă Natalia se pomenea cu bicicleta peste ea?

Startul

Categoria 7-8 ani a fost comasată cu cea de 9-10 ani, băieți și fete la un loc. Nimeni nu știa cu cine se întrece, cum să se raporteze la concurenții lui, băieți și fete de la 6-7 ani până la 10 ani și ceva, toți la grămadă, ca o hoardă de tătari.

Mai ales când este vorba de mai multe ture comune, copiii mici devin obstacole pentru cei mari, iar îmbulzeala predispune la accidentări, se împiedică unii de alții.

Cei care câștigă la categoriile mici ajung la finish pe la mijlocul plutonului, pierduți printre copiii de 9-10 ani. Cum se simte un copil care vede că termină primul și e aplaudat de toată lumea și cum se simte când, deși este primul, habar nu are și ajunge neobservat în mijlocul unui pluton?

O.K., aleargă pentru bucuria de a face mișcare, dar atunci nu mai faceți o cursă competitivă și toată lumea va alerga doar de plăcere! Ar mai veni cluburile sportive, care aduc mulți dintre concurenți, să îi înscrie la o alergare de plăcere?

Dacă este concurs cu cronometrare, traseu marcat și tot tacâmul, atunci lăsați-i pe cei care câștigă se se bucure de momentul lor (valabil și la lipsa podiumului, cum am scris mai jos).

Afișarea rezultatelor

Afișarea rezultatelor a fost extrem de mult de întârziată. Dacă la adulți se puteau vedea rezultatele în timp real, la copii a durat câteva ore. Deja începuse festivitatea de premiere de ceva timp când au afișat organizatorii, în cele din urmă, rezultatele.

Au fost părinți care au așteptat ore (!!!) să vadă dacă are rost sau nu să țină copiii deja obosiți până la festivitate sau se pot relaxa cu ei pe plajă…unii au renunțat, alții au stat amăgiți cu “încă 15 minute”, “încă 15 minute”…mai corect era să se spună reveniți la ora cutare, fiecare își vedea de programul lui și nu mai exista nicio presiune.

Când în sfârșit au apărut listele, rezultatele erau greu de parcurs, nu era trecut nicăieri locul pe care s-a clasat copilul, etc.

Toți copiii au concurat cu cipuri și au trecut peste covorul de cronometrare la fiecare tură, totuși nu s-au afișat nicăieri TIMPII INTERMEDIARI, nici pe liste, nici ulterior, pe site. Cât a făcut fiecare la alergare și cât la ciclism rămâne un mare mister.

Festivitatea de premiere

Nu s-a respectat niciun program, a fost mult întârziată, iar copiii au rămas undeva pe la sfârșit. În general, categoriile mici sunt premiate primele, eventual există o premiere separată imediat după cursele de copii.

Deja era beznă și copiii așteptau de o grămadă de timp. Unii erau pe acolo încă de la ora 14.00, de la deschiderea zonei de tranziție.

La premiere, surpriză! Nu exista podium! La un concurs de o asemenea anvergură nu s-au găsit trei lăzi să se încropească un podium? Băieți și fete chemați la rând pe scenă…nu rețineai cine pe ce loc a ieșit, o înșiruire de nume de pe o listă (unele contestate, înțeleg că au existat și aici încurcături).

În pluton s-au pierdut la finish, la grămadă au fost și la premiere.

N-aș mai fi pomenit de premiul inadecvat pentru vârsta copilului – la categoria 7-8 ani a fost o cască de ciclism pentru copii de 4-5 ani. Dar, culmea, multe dintre aceste căști erau defecte, fără curea de prindere. Un premiu absolut inutil!

Acestea au fost doar câteva aspecte, am mai auzit și alte voci nemulțumite prin jur, de părinți revoltați de abrambureală. Am fost fericiți că Natalia a luat locul I la categorie, în ciuda tuturor impedimentelor, dar mai sunt multe lucruri de rezolvat în ceea ce privește organizarea.

Fără resentimente, ne place concursul, marea, ne-a plăcut atmosfera, emoția, sperăm să venim în fiecare an, mult timp de acum înainte, dar am dori ca organizatorii să încerce să fie mai atenți cu cei mici și să îi respecte și pe ei. Copiii nu sunt doar de umplutură pe lângă concursul de adulți.

Comentarii