Acum mai bine de o săptămână i-am dus pe copii la un antrenament cu skateboard-urile, susținut de profesioniști, iar duminica trecută ne-am dus din nou în parcul Herăstrău, de data asta pentru un antrenament cu rolele.

A fost un eveniment susținut tot de Sloop, care ne-a hidratat cu sucuri delicioase pe parcursul celor două ore cât a durat ședința. L-am cunoscut pe Cosmin Dumitru, Andrei Sebastian și Daniel Ghiță, de la Școala de Role AMB, niște ași în mersul pe role, cascadori, posesori a nenumărate cicatrice pe picioare, care mai de care mai impozantă – probabil în funcție de dificultatea exercițiului încercat în momentul dobândirii.

Am participat la antrenament cu toții, copii și părinți, iar la sfârșit pot spune că am plecat cu câteva trucuri învățate, pe care trebuie să le repetăm întru perfecționare, dar și cu mai multă încredere în forțele noastre.

Natalia s-a descurcat cel mai bine, prinde totul foarte repede, e naturală, pare că i se potrivește mănușă orice sport. Vlăduț n-a putut să participe prea mult, avea o rană la degetul mare de la piciorul drept și până la urmă s-a jucat cu skateboardul. Eu și cu Ioana am învățat mersul cu spatele și ne-am perfecționat tehnica de slalom.

Profesorii ne-au dus în zona cu rampe din parcul Herăstrău, nu-i departe de statuia lui Charles de Gaulle, unde ne-au oferit și o mică demonstrație de virtuozitate. N-a fost prea bună lumină și nu mi-a ieșit filmarea cum trebuie, dar ce pot să facă băieții ăia pe role pare ireal. Pentru ei nu există gravitație, iar echilibrul este o altă dimensiune, locul lor de joacă, poezie pură.

Sloop mai sponsorizează încă un antrenament gratuit pentru role, puteți participa și voi, nu duminica ce vine, ci cealaltă, tot de la 18.00, tot la intrarea în parcul Herăstrău, lângă statuie.

Comentarii