Articol scris de Vlad Coconu

După experiența semi-fericită de la Herbalife TriChallenge Brașov, când după 200 de metri de înot am continuat doar pe lângă mal, am stat mult în cumpănă dacă să mă înscriu la triatlonul de la Buftea, proba sprint. Temerea era că voi claca la înot, în ciuda a luni de antrenament, iar asta era cam greu de digerat. Totuși, nu sunt sunt genul care să renunțe în fața provocărilor.

Imboldul final a venit cu două zile înainte de închiderea înscrierilor când un coleg de antrenament (la înot), cu mai puțină vechime decât mine, îmi povestea cum a reușit să termine proba scurtă de 1.500 de metri de înot de la Cupa Hamsia. M-am gândit că nu e sănătos la cap să se îhame la așa ceva. Raționanament de om fricos: cum să se ducă acolo, când nu a făcut legat niciodată 1.500 de metri într-un antrenament? Cât de inconștient e? Ei bine, a reușit, iar succesul lui m-a activat și pe mine. Singura modalitate de a scăpa de frica de înot în ape libere era să exersez.

Înscrierea

Înscrierea a fost extrem de rapidă, mai mult a durat să fac plata prin Internet Banking. Ridicarea kitului de participare, la fel, a decurs rapid. Am plătit și taxa FRTRI, care-i cam abuzivă, după părerea mea, dar și a altora.

Am ajuns lângă locul de start dimineața, în jurul orei 08.00. Mi-am parcat bicicleta în zona de tranziție, m-am întâlnit cu niște prieteni, cu care am și împărțit același rastel și m-am dus la recunoașterea traseului de înot. Voiam să văd bestia pe care urma să o răpun. Avea un ușor miros de apă stătută, cam ca toate bălțile de câmpie. Am intrat în apă, am înotat vreo 30 de metri, după care am rămas pe loc, în așteptare.

Proba de înot

Nu aveam emoții că voi fi prins în “mașina de spălat” specifică triatloanelor. Și aici, ca și la Brașov, am pornit ultimul. Nu printre ultimii, ci chiar ultimul, lejer, într-un ritm susținut de broască țestoasă. M-am îndreptat spre prima baliză alternând înotul craul, cu mici momente de bras sau spate. Uite așa am trecut de prima baliză și în același ritm nebunesc aveam să trec și de a doua. Dracul nu mai era așa de negru. Până să-mi dau seama, mai aveam 50 de metri până la final. Am terminat 546 de metri în 15:19, medie de 2:49 / 100 de metri, mai slab decât mă așteptam.

După ce am ieșit din apă m-am avântat spre tranziție. Avânt e un cuvânt mare – în trei minute unii deja făcuseră și primul kilometru de bicicletă, însă eu nu mă grăbeam. Trebuia să mă șterg frumos de apă, să îmi iau primul gel, să-mi pun pantalonii pe mine, maieul…

Proba de ciclism

După care am zburat pe bicicletă. Cam ca un tractoraș. După cum spunea un prieten, nu-i punem la socoteală pe cei care concurau pe MTB-uri, că aia conduc un fel de tractoare de șosea :). Nu tractor, că tractoarele pot să prindă viteză. Dragul meu MTB mi-a fost alături în toți cei aproape 19 km, pe care i-am parcurs în 40 de minute și 32 de secunde, cu o medie de 27 km/h. Singurii care m-au depășit au fost cei cu cursiere, adică aproape toți. Am reușit performanța de a nu fi fost depășit de către niciun concurent cu MTB, ba chiar am depășit una, două cursiere.

Pe Alex Ciocan îl auzeam cu 10 metri înainte să mă depășească. Era ca o muscă pe care o simți din ce în ce mai aproape, după care dispărea în zare.

A doua tranziție trebuia să fie cel mai rapid lucru posibil. Lași bicicleta și casca și dă-i la drum. Cu toate astea am reușit să pierd un minut și 30 de secunde.

Alergarea, proba mea preferată

4:37 primul kilometru. WOW! Aș fi fost chiar tare dacă aș fi reușit să țin acest ritm, dar nu a fost cazul. Afară erau 31 de grade Celsius, iar kilometrul doi a fost alergat în 5:24. Salvarea era aproape, începea alergarea prin parcul Știrbey. Foarte frumos acest traseu, iar umbra a fost mai mult decât binevenită. Kilometrul trei mi-a și adus revenirea la sub 5min/km și o mică tresărire de orgoliu, când am reușit să depășesc un concurent care la Brașov mi-a dat 10 minute. Nu conta că era o concurentă și că avea câțiva ani în plus. După ce am ieșit din parc am dat din nou de soare. Îl simțeam în moalele capului cum mă lovește și nu-mi dă drumul. Îmi doream doar să termin. Pulsul o luase razna, ajunsese aproape de 180 BPM. A venit și ultima curbă, izbăvirea. Am reușit să termin cu o medie de 4:58. Exact ce îmi doream.

Timp oficial 1h 19 min și 58 secunde.

De îmbunătățit la mine

Mai am de lucrat la înot, foarte mult. Îmi acord un an pentru comparație. La bicicletă nu faci nicio treabă dacă nu ai o cursieră. Totuși, investiția într-o cursieră va trebui să mai aștepte până la anul (poate și la mulți ani, nu e știe).

Despre organizare

Despre organizare nu sunt multe de spus diferit față de ce au spus și alții:

  • La proba de înot trebuie să ai persoane care să strunească concurenții, atât la start, cât și la întoarceri. Au fost destui care au plecat și de la 30 de metri de mal, au ocolit balizele pe interior, nu pe exterior. Pe mine nu mă deranjează, dar știu că sunt destui care sunt foarte competitivi și se simt furați și frustrați.
  • Traseul de bicicletă a fost foarte prost pe unele secțiuni. L-am simțit și eu, care eram cu MTB-ul, ce să mai zic de cei care aveau biciclete de șosea sau de contratimp (interzise în regulament, dar acceptate la start).
  • Traseul de alergare a fost foarte frumos, pitoresc, cu un duș divin pe la mijlocul porțiunii din afara parcului. Nimic de îmbunătățit aici.
  • Voluntari, pachet de concurs, gustări de după concurs – foarte bună organizare și aici. Încă o dată, pepenele de la final s-a dovedit la fel de delicios ca în anii trecuți.
  • A fost foarte cald! 31 de grade la alergare și bicicletă, 28 de grade apa, adică o ciorbă. O să-i rog pe organizatori ca în anii următori să facă ceva în privința asta.

Comentarii