Au trecut primele etape de munte din Turul Franței – trei în Pirinei, weekendul trecut,și n-am avut încă nicio artificie.

Omul de la care toată lumea aștepta artificii pe munte, Nairo Quintana, a fost preocupat de cu totul altceva. În etapa de duminică, cu cinci cățătări și cu final în cățărare de categorie specială, cea mai grea de până acum, a jucat rolul „cotețatului” perfect. În jargon, cotețar înseamnă unul care stă tot timpul în roata altului și nu muncește deloc. A stat lipit de roata lui Froome în permanență, a jucat cu o defensivă de fier, deși el e cel condus în clasament de Froome cu 23 de secunde.

Alții au putut să atace, precum Dan Martin, Richie Porte sau Adam Yates. Au mai fost și alte atacuri, dar astea au fost mai importante. S-au agitat, au încercat, iar Froome le-a răspuns fiecăruia în parte, dar Quintana avea un calm parcă din alt film.

La prima vedere, acest calm al lui Quintana arată ca o placiditate bovină. Și de ce: vineri este etapă de contratimp, destul de lungă, de 37,5 kilometri, iar Froome este semnificativ (ca să fiu elegant) mai bun decât Quintana la această probă. Quintana are o șansă să nu piardă foarte mult, căci traseul este puțin valonat, dar la fel de mari sunt șansele ca britanicul să-i ia și un minut. Adaugat la cele 23 de secunde de acum, Quintana va avea de recuperat două minute de la Froome.

Pe de altă parte, Quintana s-ar putea să fie un foarte bun jucător de poker, iar placiditatea lui din Pirinei să fie parte dintr-un plan bine pus la punct, pe care-l urmează la virgulă.

Ieri, în ziua de de pauză, columbianul și Movistar au explicat că au „rezistat presiunii să-l atace pe Froome” și că „we will soon go ‘mano a mano’ and may the legs decide it” (am păstrat originalul, căci suna mai bine).

Pe ce s-ar putea baza: înainte de contratimp, joi, este etapă cu final pe groaznicul Mount Ventoux. Acel „soon” din declarația lui Quitana înseamnă că ar putea ataca acolo. Dacă-i iese poate porni în contratimp cu „galben” pe umeri. Și se știe că asta îți dă aripi. Ar putea s-o spună Pantani dacă ar mai trăi.

Alpii sunt celălalt as pe care ar putea miza columbianul. Vor fi trei etape la altitudine, două cu final în cățărare, în care Quintana poate ataca. Anul trecut l-a cam bătut pe Froome în ultima săptămână, pe munte.

O a patra etapă în Alpi va fi un contratimp în cățărare de 17 kilometri, unde Quintana mai poate „ciupi” ceva de la Froome. Râmăne de văzut ce personaj a interpretat Quintana în prima săptămână de Le Tour.

Ca notă specială: Adam Yates is the Man!! Are doar 24 ani, e pe locul doi la general, la 16 secunde în spatele lui Froome, și are o grămadă de tupeu. Jos pălăria!

 

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!