A fost o zi glorioasă pentru familia noastră duminică, pentru că Natalia a câștigat locul 1 la concursul de alergare offroad RunFest 2016 (RACE TO NATURE Trail & Family Run), în fața a 51 de fetițe de vârsta ei, din categoria 6-7 ani.

A avut de alergat 1 km pe un traseu presărat cu urcări, bolovani și poteci denivelate și a trecut prima linia de sosire după 5 minute și 44 de secunde.

A știut de la bun început ce-și dorește: să câștige! La start era o îmbulzeală de nedescris, peste 100 de copii, băieți și fete. O mare parte dintre micuți erau însoțiți de părinți, care formaseră un adevărat zid înaintea liniei de start, de parcă ei urmau să alerge în concurs. Fără nicio jenă, Natalia a început să-i tragă de mâneci și să-și facă loc. A dat din coate, a strigat și până la urmă a ajuns în prima linie.

Când am văzut-o acolo mi s-au risipit pur și simplu emoțiile, n-am mai fost leșinat ca acum doi ani când a câștigat concursul de duatlon TriKids, la categoria 4-5 ani.

Natalia, inainte de start la RunFest 2016
Numărul 2297, that’s my girl!

S-a dat startul și după 2-300 de metri Natalia era acolo, în față! Trecuse cu bine de urcare și avea un ritm alert. Am început să alerg lângă ea și am încurajat-o pe tot parcursul cursei, ajutând-o să-și recapete respirația când s-a tăiat. Începuse să respire sacadat, dar m-a ascultat, a inspirat adânc de mai multe ori și și-a revenit. Mai avea vreo 200 de metri și când i-am spus că e detașată de restul plutonului, a băgat un sprint năpraznic, încât m-am ținut cu greu după ea.

Ce m-a uimit la Natalia a fost voința de care a dat dovadă. I s-au înmuiat picioarele, dar n-a vrut să renunțe, n-a fost dispusă să cedeze niciun singur centimetru. A strâns din dinți și a continuat să alerge de parcă ar fi zburat. Cred că asta-i și principala ei calitate, e încăpățânată, are voință, mai ales când dă de greu. Vlăduț funcționează cu un altfel de combustibil, lui îi trebuie distracție, joacă, voie bună. Vlăduț e Jerry, te fentează, te păcălește, fuge în zig-zag doar pentru a râde de tine, nicidecum să treacă vreo linie de sosire.

Când Natalia știe ce vrea nu se lasă până când nu iese ca ea. Natalia e rechin. Vlăduț e delfin. Amândoi sunt plini de forță și de vitalitate, ambii au șanse mari să supraviețuiască în ocean. Asta-i tot ce contează.

Natalia si Vladut

Comentarii