HTC şi Under Armour au lansat UA HealthBox, un sistem de fitness care măsoară, monitorizează şi gestionează cele mai importante informații despre starea sănătate şi cea de fitness – somnul, activitatea fizică şi nutriţia. Proiectat împreună cu HTC şi dezvoltat de UA Record, UA HealthBox include UA Band, UA Heart Rate şi UA Scale.

UA Band este o brăţară proiectată pentru a monitoriza activitatea zilnică, exerciţiile fizice şi somnu. Utilizatorul își poate stabili un obiectiv zilnic şi poate urmări progresul pe brăţară. Aceasta are un înveliş exterior realizat dintr-o singură bucată, cu un display plasat cu discreţie sub un strat exterior de cauciuc, permiţând tehnologiei să se facă nevăzută atunci când nu este folosită.

Brățara este destinată atleţilor și oferă un mod avansat pentru exerciţii fizice, cu un display care rămâne pornit în timpul exerciţiilor, şi cu un LED care indică zona frecvenţei cardiace atunci când este folosită împreună cu UA Heart Rate.

UA Scale este un cântar cu conectare Wi-Fi, care utilizează un strat de sticlă cu tehnologie avansată de vopsea conductivă, pentru analizarea greutății și a procentajelor de grăsime corporală. Cântarul poate monitoriza până la opt utilizatori şi se sincronizează cu aplicaţia UA Record pentru ca utilizatorii să-şi observe tendinţele în ceea ce priveşte greutatea corporală, ca parte a panoului general de comandă.

UA HealthBox va fi disponibil iniţial în SUA din 22 ianuarie, cu precomenzi începând din data de 5 ianuarie pe www.HTC.com şi www.UA.com și va costa 380 dolari. Sunt disponibile şi brăţări suplimentare UA Band la preţul de 180 dolari, online şi în magazine. UA Scale este disponibil la preţul de 180 dolari, în variantele alb sau negru, iar UA Heart Rate este disponibil la preţul de 80 dolari, numai pe HTC.com şi UA.com. UA HealthBox urmează să fie introdus la nivel global pe parcursul anului 2016.

Comentarii