Diana Ionescu este corporatistă 100%. Lucrează în compania Vodafone și face parte din echipa de alergători Vodafone Big Marathon, care sunt și fundraiseri pentru două cauze umanitare finanțate de Fundația Vodafone România.

Mie mi-a captat atenția când am aflat despre ea că a alergat în 2011 Sahara Marathon, la o temperatură de peste 40 de grade Celsius, unde a avut parte și de mici furtuni de nisip, dar și de dune care i-au provocat răni serioase la picioare.

184338_10150428595170727_2106441_n

Diana a terminat Sahara Marathon în 5h35m și s-a clasat pe locul 92 din 120 de participanți la proba de maraton. M-am uitat pe rezultate și am observat că au alergat doar 16 fete proba de maraton, iar ea a întrecut șapte dintre ele.

Care crezi că este cea mai bună metodă de motivaţie pentru ca cineva să alerge în mod regulat?

Cred foarte mult în legarea activităților zilnice de obiective, dar și mai mult în a obiectivelor de calendar. Motivația pentru alergare poate sta în dorința de a arăta bine, de a fi sănătos, de a participa la un concurs etc., acestea sunt foarte personale, dar devin valoroase doar dacă sunt avute în vedere în mod constant.

Totuși, când oamenii spun că nu își găsesc motivația de a alerga, de fapt se referă la faptul că nu pot implementa un program de alergat în mod constant. Iar aici intervine singurul instrumente care poate ajuta la punerea în aplicare a unui astfel de program: calendarul. E artificial, dar eficient.

Mă dau pe mine exemplu. Nu mi-am găsit nicio motivație pentru a alerga. Am reușit însă să descopăr o cale de a implementa un program de alergat. După ce, într-un anumit moment al vieții mele, acumulasem un număr semnificativ de kilograme în plus, mi-am dat seama că trebuie să mă autoconstrâng cu un program de alergat. Și m-am înscris la un semimaraton, iar după trei luni alergam 21 km.

La ce te gândeşti în timp ce alergi?

Alergarea e un moment foarte bun pentru a-mi pune gândurile în ordine, pentru a prioritiza, pentru a mă gândi la direcții strategice mai presus decât gândurile care îmi vin automat în cap. Cred că viața mea este diferită pentru că am ocazia să mă detașez în timpul alergării și să petrec timp cu mine. E un fel de meditație.

Care a fost cel mai greu concurs la care ai participat?

De departe, Maratonul din Sahara. A fost o nebunie, pe vremea aceea lumea nu numai că nu alerga în jurul meu, dar era șocată când le spuneam că voi alerga 42 km în deșert. A fost o experiență pe cinste, de la programul de antrenament din timpul iernii, la experiența alergării efective a celor 42 km prin deșert și la experiența vieții într-o tabără de refugiați în mijlocul deșertului. Trebuie să-i mulțumesc lui Andrei Roșu pentru că a făcut nebunii de genul acesta și le-a dat și altora ocazia să o facă.

Ai avut vreun moment “aha!” care ţi-a schimbat felul în care alergai?

Da, acela în care am aflat că trebuie să schimbi direcția în care alergi în jurul lacului Herăstrău, deoarece terenul este înclinat și se pune o presiune suplimentară pe un picior. Ca efect, am scăpat și de o durere la genunchi.

Care-i următoarea ta cursă?

Următoarea cursă va fi Maratonul Internațional București, unde pentru prima oară am dat o nouă însemnătate cursei: mi-am propus să strâng fonduri pentru două cauze caritabile. Este vorba despre Asociația Controlin, care derulează un program în ajutorul pacienților cu diabet și despre Asociația Caritas Alba-Iulia, care își propune să ofere servicii medicale pentru bolnavii cu probleme cardio-vasculare.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!