Marian Chiriac este obişnuit să pună el întrebările, nu să răspundă la ele, dar pentru Biciclistul.ro a făcut o excepţie, şi-a lăsat haina de jurnalist în cui şi a rămas un simplu amator îndrăgostit de alergare.

Marian nu a făcut niciodată atletism la modul profesionist, dar a fost mereu atras de acest sport şi, pentru că a copilărit în Curtea de Argeş, o zonă cu multe dealuri şi păduri pe unde alerga şi se juca cât era ziua de lungă, a avut mereu picioare puternice.

În 1986, când avea 20 de ani, pe vremea când în România nu existau concursuri de alergare pentru amatori, a alergat un maraton pe cont propriu. Era un vis care nu-i dădea pace, aşa că s-a dus în complexul Lacul Tei din Bucureşti şi a alergat 105 ture de pistă (şi încă reo 200 de metri) acoperind astfel distanţa clasică a maratonului.

A alergat maratonul în 4h30min fără niciun fel de antrenament, fără spectatori, fără martori. De atunci a participat la numeroase competiţii de alergare şi a bifat cea mai mare parte din ediţiile maratonului de la Bucureşti. În 2007, a terminat cu succes patru curse foarte importante pentru el: Maratonul Saharei, maratonul DHL, maratonul Pietrei Craiului şi maratonul de la Atena.

Iată şi întrebările puse de Biciclistul.ro:

Dacă ai câştiga brusc multe milioane de euro, cum s-ar schimba viaţa ta de alergător?

Primesc aproape zilnic oferte numeroase, ba cu moșteniri de milioane, picate din cer pe numele meu, ba de la câte o văduvă care nu știe ce să facă cu moștenirea răposatului, ba tentante propuneri de afaceri… Poate că a venit vremea să dau curs vreuneia din aceste oferte ca să văd cum s-ar schimba viața mea. Până atunci, însă, cum nici nu joc la loto, cum nici nu fac afaceri, iar moștenirile neașteptate se găsesc doar prin filme, îmi văd de viața mea. Adică, și mai alerg, cât de des și cât de senin pot.

De când alergi?

Am ales să răspund la întrebarea asta realizând brusc că la anul se fac 30 de ani de la prima distanță de maraton pe care am alergat-o. Nu a fost o competiție, ci o alergare de unul singur, pe o pistă de stadion. Dar să știi că am alergat și înainte de asta și după aceea, cât s-a putut.

Marian Chiriac - Moeciu

Ce-ţi place cel mai mult să mănânci după o cursă?

Pepene. Cum însă pepeni nu se găsesc peste tot și nici prea multe luni pe an, ”mâncarea” mea favorită, imediat după o cursă, e o bere. Pentru început, căci apoi urmează mesele normale, unde nu sunt deloc mofturos.

Care este marca ta favorită de pantofi de alergare? Dar în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sportivă?

După ce am încercat mai multe modele, de pe la mai toate firmele cunoscute, existente pe piața din România, am rămas fan Mizuno. Asta doar pentru că, întâmplător, în păpucii Mizuno mă simt cel mai confortabil, labele picioarelor mele nu suferă (eu am un picior, așa, mai lătăreț). Dar asta nu înseamnă că nu alerg și cu alte modele… În ce privește îmbrăcămintea nu am deloc o marcă favorită. Ce îmi place însă e ca echipamentul – fie acesta pantaloni, fie bluze – să aibă cât mai multe buzunare.

Care este cursa pe care este musai s-o bifezi în această viaţă?

Am dorit foarte mult să particip la o cursă de maraton pentru nudiști. Se organizează și așa ceva, însă numărul unor astfel de competiții este foarte mic.

În cele din urmă, am găsit o astfel de cursă în Franța, pe malul Atlanticului, într-o stațiune naturistă. Locul izolat, drumul lung, comunicarea grea cu organizatorii, totul destul de scump. Însă era o cursă pe care musai vroiam să o bifez în această viață.

Ajung eu în cele din urmă la Montalivet (așa se numea locul), chiar în momentul în care se desfășura proba de ciclism a unui triatlon pentru nudiști. Super, îmi zic. Mă instalez, locul e superb (realmente, superb), liniște, doar ocean, cer și mult nisip. Petrec câteva zile extrem de relaxante și plăcute (nu am uitat însă să mă antrenez specific, alergând nud pe plajă).

Însă, cu puțin timp înainte de ziua știută a cursei, aflu că organizatorii au mutat-o a doua zi, după amiază. Nu am mai putut sta, nici dacă aș fi scos record mondial la maraton nu aș fi reușit să prind autobuzul care mă ducea la trenul ce mă ducea la avionul de întoarcere. Așa că o astfel de cursă rămâne în continuare pe lista mea scurtă. Am promis să explic de ce am ales un maraton pentru nudiști. Evident, nu din exhibiționism facil. Pur și simplu pentru mine nudismul (făcut în locuri special amenajate) e o formă de mă simți mai aproape de natură, de spiritul real al libertății.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!