Maratonul Olteniei 2015

Eu am rezolvat această dilemă, nu doar în ceea ce priveşte concursul Maratonul Olteniei powered by Cez Romania, unde particip atât la proba de MTB, cât şi la cea de alergare offroad, ci aşa, în general. Iniţial am fost atras de bicicletă, pe care o foloseam mai mult pentru a mă deplasa prin oraş. Pe urmă au venit concursurile şi mi-a intrat microbul în sânge, mai ales în ceea ce priveşte concursurile de mountain bike.

De alergat, am început să alerg ca să mai slăbesc, dar pe urmă, la fel ca şi în cazul bicicletei, mi-a intrat în sânge microbul competiţiilor. Iniţial m-am bătut cu mine însumi, cu propriile mele recorduri personale, dar nu-i fun, e mult mai provocator să te întreci cu alţi oameni, care se află cel puţin la nivelul tău.

Nu ştiu la ce v-aţi înscris voi la Maratonul Olteniei, dar vă asigur că puteţi face ambele probe. Am făcut-o eu anul trecut , cu toate că îmi era teamă că după ce voi fi parcurs traseul de mountain bike nu voi mai putea alerga. Nu doar că am făcut-o, dar am reuşit şi o clasare pe podium la alergare, locul trei la categoria mea de vârstă. Deci se poate.

Celor tentaţi să se înscrie la ambele probe la Maratonul Olteniei le dau un singur sfat: nu încercaţi să bateţi recordul mondial la ambele concursuri. Concentraţi-vă asupra unei singure probe, pentru care sunteţi mai înzestrat, iar la cealaltă încercaţi să vă simţiţi bine, fără presiunea rezultatului.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!