În urmă cu patru ani, Andreea Călugăru a început să alerge, iniţial sporadic, apoi la modul serios, din dorinţa de a mai atenua din “efectele stresului de la birou”, traduse în kilograme în plus şi ceva probleme de sănătate.

În câţiva ani, datorită ambiţiei şi seriozităţii cu care s-a antrenat, a trecut de la viaţa “de canapea” la statutul de “Ironman”. A terminat primul ei concurs Ironman în septembrie 2014, la Mallorca, după 17 ore de suferinţă. Povestea aici.

Acum aproape fiecare concurs la care participă se lasă cu podium. Iată la ce întrebări a răspuns Andreea Călugăru:

1. Cât alergi pe lună?

“Între 80 şi 120 km, nu mai mult, căci am de muncit extra la înot şi ciclism”.

2. Ai avut vreun moment “aha!” care ţi-a schimbat felul în care alergai?

“Anul trecut, în urma unei accidentări, am început recuperarea medicală şi terapeutul meu a insistat să îmi schimb stilul de alergare (am supinaţie, asta nu se poate corecta, însă eu alergam şi pe vârfuri, punând presiune pe genunchi şi şolduri). Mi-a fost foarte greu, mi-au trebuit aproape şase luni ca să învăţ să alerg din nou, timp în care viteza mea a regresat. Însă după adaptare (şi când în sfârşit am scăpat de dureri), am văzut o îmbunătăţire incredibilă. Încă mă mai surprind când mă uit la ceas în unele antrenamente 🙂 “.

3. Care a fost ultima ta cursă şi ce ai învăţat?

“Fără Asfalt triatlon”, mi-a spus Andreea. Din superstiţie, Andreea m-a rugat să nu public interviul înainte de concursul X-man Oradea, la care urma să participe.

“Am căzut de pe bicicletă, accidentându-mă destul de rău şi avariind bicicleta nou nouţă. Am învăţat foarte multe lucruri. În primul rând, am aflat cum e să te rostogoleşticu bicicleta într-o râpă :). Apoi, am învăţat cum să repari cât de cât bicicleta ca să poţi ajunge în tranziţie, iar la premiere am învăţat de ce e bine să nu renunţi, căci prinsesem un colţ de podium, în ciuda faptului că iniţial nu am mai vrut să plec la proba de alergare”.

4. Ce-ţi place cel mai mult să mănânci după o cursă?

“Dacă pot să mănânc (uneori nu e aşa simplu, mai ales după cursele lungi), mă refugiez în pizza, paste, prăjituri şi alte alimente diabolice 🙂 “.

5. Care-i ţinta ta pentru acest an? De ce?

“Anul ăsta mi-am propus să devin mai rapidă pe toate cele trei probe, să lucrez la tehnică şi să pun fundaţia pentru Ironman-ul de anul viitor. Am luat această decizie pentru că nu am fost mulţumită de timpul meu de la IRonman Mallorca din 2014, o cursă făcută mult prea devreme, când nu stăpâneam bine cu ce se mănâncă aşa ceva. Până la finalul anului mi-am propus ţinte de timp pentru fiecare probă (de exemplu 29 de minute pe 1.500 metri înot) şi fiecare zi este un prilej bun de a mai scutura câteva fracţiuni de secundă”.
Bonus: Ce-a fost în capul tău când te-ai înscris la Transfier?

“Zău că nu ştiu de ce mă tot întreabă lumea :). Anul trecut am f[cut un Ironman cu o urcare de gradul 1, care începea de la km 130, când eram deja stoarsă bine de puteri. A fost oribil, dar am reuşit să mă încadrez în timp, la limită. Aşa că o urcare de gradul 0, care începe doar după o oră şi ceva de cursă, mi se pare mai mult decât rezonabilă. Îmi este un pic treamă de coborâri (acesta e călcâiul lui Ahile pentru mine la orice cursă), dar am lucrat mult la tehnică în ultima vreme, aşa că am motive să cred că mă voi înţelege mai bine cu muntele”.

Foto: Ciprian Vlăduţ

Comentarii

Susține acest blog. Donează!Susține acest blog. Donează! Become a Patron!