Mai sunt 195 de zile până la Wings For Life World Run 2015, iar eu deja m-am înscris la acest concurs unic în lume, care-mi stârneşte o avalanşă de emoţii, ca nicio altă competiţie la care am participat până acum, şi prin intermediul căruia îmi aduc o contribuţie directă şi palpabilă la accelerarea cercetării afecţiunilor măduvei spinării.

Am participat şi anul acesta, la prima ediţie, şi sunt fericit că voi participa şi anul viitor, în data de 3 mai 2015, când sper să-mi bat recordul personal, care este de 23,5 km.

Wings For Life World Run 2014

La Wings for Life World Run, concursul în care linia de finish vine după tine, trebuie să fugiţi cât vă ţin picioarele. O veţi face, în primul rând, pentru o cauză umanitară – cercetarea afecţiunilor măduvei spinării – şi, în al doilea rând, pentru că veţi dori să vă depăşiţi limitele, pentru că veţi dori să trăiţi o senzaţie unică alături de mii de alţi participanţi din România şi, în acelaşi timp, alături de zeci de mii de participanţi din întreaga lume!

Wings For Life Worldrun – un concept unic

Wings for Life World Run este un concurs desfăşurat la nivel global, cu startul simultan al tuturor curselor din ţările în care are loc, indiferent de momentul zilei sau de anotimp. Va fi la ora 11 am UTC, adică ora 14.00 în România. 30 de minute mai târziu, pleacă maşinile oficiale de finish în urma concurenţilor, încet, dar sigur, până când depăşesc toţi participanţii, moment în care cursa lor ia sfârşit.

Consultaţi calculatorul de obiectiv personal, care vă va spune când şi unde este probabil să fiţi depăşiţi de maşina oficială de finish.

100% din încasările generate de Wings for Life World Run – inclusiv taxele de înscriere şi sponsorizările – sunt direcţionate către cercetarea afecţiunilor măduvei spinării. Tu şi prietenii tăi, tu şi familia ta, vă veţi putea alătura miilor, zecilor de mii, să sperăm sutelor de mii de alergători din întreaga lume, începători sau profesionişti. Anul acesta s-au strâns peste 3 milioane de euro!

2015 este anul în care ai şi TU ocazia să te immplici, aşa cum au făcut-o cei 35.397 de participanţi în 2014, care au alergat pentru cei care nu pot. În data de 3 mai 2015, camerele de filmare din jurul lumii vor surpinde din nou bucuria, spiritul şi pasiunea acestei curse incredibile. ÎNSCRIE-TE ŞI TU.

Taxa de participare este de 124 de lei, iar termenul limită până la care vă puteţi înscrie şi voi este 26 aprilie 2015, orele 23:59 PM (UTC). Dacă vă înscrieţi până în data de 15 martie 2015, orele 23:59 UTC, organizatorul va putea afişa prenumele vostru pe numărul de concurs.

Comentarii