Prima Evadare 2014 a avut loc acum trei zile şi eu n-am scris încă nimic despre concursul de duminică, pe care l-am terminat cu bine alături de alţi 2.215 concurenţi. În concurs se înscriseseră 2.924 de oameni, iar 308 au fost fete :). Şi dacă tot am început cu cifre, mai am două: cel mai vârstnic participant a avut 69 de ani, cel mai tânăr şase ani!

Ziua a început perfect

10295684_10203114631161049_1052353380644888565_n

Am fost meticulos şi mi-am pregătit echipamentul înainte să mă culc. Cu toate că n-am dormit prea mult în noaptea de sâmbătă spre duminică (m-am culcat aproape de 01.00 şi m-am trezit la 06.00), am sărit din pat foarte bine dispus şi odihnit, am băgat rapid o porţie de musli cu fructe uscate, în care am amestecat iaurt şi o banană proaspătă, m-am echipat şi am ieşit pe uşă. Mi-am luat la mine trei geluri, două batoane şi două bidoane pline cu apă şi electroliţi.

Start în forţă la Prima Evadare

Aveam numărul de concurs 205, datorită căruia m-am putut poziţiona destul de bine la start, chiar în spatele meseriaşilor. Planul era să mă clasez în primii 200 (iar în secret tânjeam primii 150).

10338673_10203117391190048_3259635557437522418_o
Selfie înainte de start la Prima Evadare.

Startul s-a dat, ca şi anul trecut, de la Academia de Poliţie, iar primii kilometri de traseu au fost pe asfalt, către Grădina Zoologică, iar pe urmă la stânga, către pădure. Aici am pedalat cât am putut de tare, iar ritmul cardiac mi-a luat-o razna, cred că aveam peste 180. Ce-mi puteam dori mai mult decât un start pe asfalt? Am concurat pe o bicicletă Felt Nine 80, care are roţi de 29 inch, iar asta m-a ajutat să depăşesc mulţi concurenţi pe zonele de plat. S-a mers foarte tare pe această bucată, cred că i-am dat peste 40 km/h. Pe urmă, după ce am intrat în pădure, foarte concentrat şi rulând în viteză, mi s-a rupt filmul până când am ajuns la centură.

10317721_10152424530170990_3657853882987312164_o
Fotografiat din elicopter

Incidente

Aproape că mi-a trecut febra musculară de la tricepşi, dar durerea pe care o am la umărul drept încă persistă. Am căzut destul de spectaculos imediat după ce am trecut de centură, pe o porţiune de iarbă proaspăt tunsă şi udă, unde mi-au alunecat roţile şi unde era să cad într-un şanţ. Nu ştiu cum mi-am scos picioarele din SPD-uri, cert este că m-am răsucit într-o parte şi am picat pe umărul drept şi pe omoplat.

Prima Evadare 2014 a însemnat pentru mine una dintre cele mai echilibrate prestaţii pe care am avut-o până acum la acest concurs. Nu mi-a mai căzut roata din faţă, dar parcă tot am căutat-o cu lumânarea. După ce am căzut s-a întâmplat ceva cu derailleur-ul din faţă (piesa aia care direcţionează lanţul pe foi, atunci când schimbi vitezele), că n-a mai mers decât pe foaia mare. Dacă încercam să schimb pe foaia mijlocie sau pe foaia mică derailleur-ul îmi atingea cauciucul, aşa că am fost nevoit să schimb vitezele doar din pinioane, o plăcere, ce să zic, mai ales unde erau urcări. Şi dacă n-ar fi fost de ajuns, lanţul mi s-a blocat şi lanţul în derailleur şi mi-a luat vreo cinci minute să-l scot de-acolo fără să-l rup.

Pe urmă, pe la kilometrul 25, a apărut o altă problemă tehnică, în momentul în care am simţit că şaua mea o ia la vale, din cauză că se desfăcuse şurubul care o strânge. Am mers în picioare vreo cinci kilometri, fără prea mult elan, neputincios în faţa mulţilor concurenţi care treceau pe lângă mine. L-am întrebat pe fiecare în parte dacă are chei inbus, până când am găsit în sfârşit pe cineva care s-a oprit şi care m-a ajutat. Îmi pare rău că nu-i mai ţin minte numărul de concurs, dar dacă citeşte acest articol vreau să ştie că-i sunt profund recunoscător.

A contat condiţia fizică

1921225_457355851033492_6149072611017868426_o

Chiar dacă duminică a fost o zi însorită, o mare parte din traseul de la Prima Evadare a fost noroios, cu multe porţiuni greu de parcurs pe bicicletă. Au fost cele mai grele momente ale cursei. Pe de o parte, erau multe zone cu solul moale, ca de plastilină, care te încetineau groaznic. Aveai senzaţia că te afunzi în nişte nisipuri mişcătoare, roţile se mişcau în reluare şi trebuia să împingi cât puteai în pedale ca să te mişti. Zonele astea erau ca nişte Dementori care-ţi sugeau energia şi speranţele. Bicicleta nu putea fi nici vrăjită, nici păcălită, trebuia să împingi sau te opreai.

10302047_10152426205775990_456922411782391634_n

Pe de altă parte, erau zonele noroioase, mocirloase, lăptoase, unde trebuia, în primul rând, să ai aderenţă la cauciucuri, ceea ce la mine nu s-a întâmplat, pentru că nu mi-am pus cauciucuri de noroi. Aderenţa nu era de ajuns, trebuia să ai şi o tehnică specială, ca să-ţi poţi croi drum prin noroi. La cea mai mică mişcare greşită te afundai, cădeai, o luai în bălării. Şi, în fine, îţi trebuia multă energie să treci prin aceste mocirloase caudine, care se agăţau cu disperare de tine.

10269091_457355887700155_3256043898847267232_o

Cred că în aceste zone am consumat cea mai mare parte din energie. Dar n-au fost singurele care m-au solicitat. Au mai fost câţiva kilometri unde terenul era plin de urme de tractor întărite sau plin de mici umflături, tari şi dese, de parca pe-acolo trăiau toate câriţele din lume. Aici trebuia să fii foarte atent şi să te ţii bine în pedeale, altfel riscai să-ţi cadă toată plombele. Nici nu vreau să-mi imaginez ce-or fi trăit cei care au probleme cu spatele în aceste zone. Sau cei care au mers pe biciclete de ciclocros. Sau cei care, ca Marius Petrache, au ales să concureze pe biciclete cu furci fixe, fără suspensii.

Locul 333 la general, 133 la categorie

10325786_10152429284455990_5545517689451363214_n

Garminul meu mi-a arătat că la Prima Evadare am parcurs 54,4 km. Oficial, potrivit rezultatelor publicate de organizatori, am parcurs această distanţă în 02:53:14, timp care m-a poziţionat pe locul 333 la general şi locul 133 la categoria mea de vârstă, 30-39 de ani. Aş spune că este un rezultat bun, care putea fi şi mai bun dacă nu existau cele două incidente. Şi care putea fi şi mai bun dacă nu exista noroiul :). Dar sunt mulţumit, am scos tot ce se putea scoate în condiţiile date.

Sunt bucuros că n-am făcut deloc febră musculară la picioare. Duminică am consumat peste 7.000 de calorii. În jur de o mie au fost pentru cei 20 km pe care i-am făcut din Pantelimon până la locul de start, la Academia de Poliţie. Pe urmă, concursul, efectiv, mi-a ars peste 2.800 de calorii şi, în sfârşit, cei 47 km pe care i-am făcut tot pe bicicletă, de la complexul Astoria Snagov până acasă, în Pantelimon, m-au mai scăpat de peste 3.200 de calorii.

Filmul meu la Prima Evadare

Organizatorii Prima Evadare, împreună cu IREWIND, au pus la dispoziţia fiecărui concurent propriul film de la acest concurs. Acesta este filmu meu, pe al tău îl poţi găsi aici.

Ce mi-a plăcut la organizare

În primul rând, chiar dacă au fost aproape 3.000 de concurenţi înscrişi la acest concurs, totul a mers ca pe roate: ridicarea kitului de participare, poziţionarea la start, comunicarea informaţiilor de ultimă oră din partea organizatorilor.

Pe urmă, mi-a plăcut foarte mult faptul că am primit imediat un SMS după ce am terminat concursul, în care mi se comunica locul obţinut la general şi la categorie. Mi s-a părut foarte profi acest aspect, mai ales că la alte concursuri la care am participat am aşteptat şi zile până să fie publicate nişte rezultate.

Traseul a fost marcat impecabil şi mi-a plăcut foarte mult că pe parcursul traseului au existat borne unde ţi se afişa câţi kilometri mai ai până la finish. Nu mă uitam prea des la Garmin, pentru că eram concentrat la traseu şi îmi era frică să nu cad, dar bornele se vedeau de la o poştă şi erau nişte informaţii binevenite.

Şi încă o chestie care mi s-a părut de lăudat: rapiditatea cu care îţi luai tricoul de finisher şi pastele.  Cu toate că era o coadă imensă la paste, n-a durat mai mult de două minute până când mi-am luat porţia, consisentă de altfel, pe care am înfulecat-o la fel de repede :). Ah, şi berea cu lămâie a fost rece! Thumbs up!

Comentarii