Maratonul Vinului, care va avea loc în data de 8 iunie, este un concurs MTB cu scop caritabil şi a ajuns (când a trecut timpul?) la a patra ediţie. Este un concurs foarte frumos, pe care îl recomand din toată inima. Pentru cei care nu ştiu, are loc în localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, printre dealurile, podgoriile şi cramele din zonă.

Traseul pe care îl propune Maratonul Vinului este de tip XCO şi constă în mai multe tururi de aproximativ 18 km. Fiecare tur are o diferenţă de nivel de 400 metri.

Există două trasee competitive de 36 km (două tururi) şi de 54 km (trei tururi), iar în premieră, anul acesta cicliştii mai neexperimentaţi vor putea opta pentru un singur tur, de 18 km, fără cronometrare şi fără podium.

Maratonul Vinului are variantă şi pentru copii, cu un traseu de 10 km, pentru care nu se percepe taxă de participare.

Înscrierile se fac online, începând din data de 5 mail. Ca şi anul trecut, spun organizatorii, la concurs sunt aşteptaţi peste 600 de concurenţi.

Mai multe detalii legate de traseu, înscrieri şi componenta caritabilă se găsesc pe www.maratonulvinului.ro şi pe Facebook.

 

Comentarii