Duminică m-am trezit cu noaptea în cap și am pornit-o cu bicicleta spre Snagov. Vreau să fac mai multe ture lungi ca să fiu cât de cât pregătit pentru Triathlon Challenge Mamaia 2013.

La întoarcere, când eram încă în localitatea Snagov, m-am intersectat cu marele cicliist Mircea Romașcanu, care mai era împreună cu doi, trei cicliști. M-a văzut, a ridicat mâna și a spus foarte tare “Bună dimineața!”

I-am răspuns la salut și mi-am văzut mai departe de drum, dar căldura privirii lui m-a urmat îndeaproape până la finalul turei de 87 km.

Scurt istoric despre cariera lui Mircea Romașcanu

Mircea Romașcanu este românul cu cele mai multe victorii în Turul României, competiție pe care a câștigat-o în 1974, 1983 și 1985. Mircea Romașcanu a fost multiplu campion național, dar și balcanic și a participat și la Olimpiada de la Moscova, în 1980.

Mircea Romașcanu a început să practice ciclismul la vârsta de 18 ani, când a fost primit în echipa de velodrom a clubului Dinamo, antrenată pe atunci de către Mircea Mihăilescu.

Prima competiție importantă pe care a câștigat-o Mircea Romașcanu a fost Turul României, pe care a câștigat-o în 1974. Din acel an și până în 1983 Turul României a fost sistat. În 1984 Turul a fost reluat, iar în 1985 Mircea Romașcanu a reușit să mai câștige un titlu.

În 1977, Mircea Romașcanu a obținut locul trei, în clasamentul general, la Cursa Păcii.

În 1979, Renault-Elf-Gitane, echipă profesionistă de ciclism în care activa și Bernard Hinault, de cinci ori câștigător al Turului Franței, era interesată de achiziționarea ciclistului român. Regimul comunist nu l-a lăsat însă pe Mircea Romașcanu să plece în străinătate, iar el a preferat să nu fugă. Mircea Romașcanu fusese prima opțiune a echipei Renault-Elf-Gitane, iar a doua opțiune a fost americanul Greg Lemond, o altă legendă a ciclismului mondial.

Comentarii