Sunt sigur că toţi grăsanii îşi spun, în fiecare dimineaţa, că trebuie să facă ceva, că nu mai ţine, că trebuie luată o decizie radicală, că vor tăia în carne vie. Şi, până la urmă, grăsanul tot grăsan rămâne.

Ce s-a întâmplat cu mine face parte din acest scenariu. În urmă cu trei luni alergam aproape în fiecare zi. La un moment dat, ceva s-a rupt. Am tras prea tare la un antrenament, nu m-am încălzit bine, corpul n-a mai rezistat, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar n-am mai putut să alerg. Am fost la doctor, care mi-a spus că e vorba, probabil, de nişte mici rupturi musculare şi că în niciun caz nu are vreo legătură cu nervii, cu spatele.

De-atunci n-am mai putut să alerg, dar mi-a fost uşor să pedalez. Am intrat însă într-o spirală negativă şi m-am pus pe tânjeală.

S-a spart ca un balon de săpun momentul meu de fericire, că am ajuns sub 90 de kgAcum am peste 95 de kg, dar ceva trebuie făcut! Aseară mi-am luat inima în dinţi şi am ieşit să alerg. N-am vrut să forţez, am alergat doar 7 km. Atârnă greu surplusul, greu de tot!

Mi-am promis – dar cât de uşor se pot încălca promisiunile! – că voi mânca mai puţin, că voi alerga mai mult, că voi ieşi mai mult cu bicicleta. Vreau să slăbesc şi mi-ar plăcea să ajung la 90 kg până la Triathlon Challenge Mamaia. Sunt sigur că m-ar ajuta enorm, pentru că m-am înscris din nou la proba de triatlon olimpic.

Până atunci, însă, trebuie să am în faţa ochilor această poză (groaznică):

Vreau sa slabesc - 95 kg

Comentarii