Lance Armstrong a recunoscut că s-a dopaj. Gata, s-a terminat cu minciuna. Ceea ce multă lume deja știa a ieșit la suprafață. The shit just hit the fan, cum zice americanul. Și, vai, cum pute!

„Da, am folosit substanțe interzise în cariera mea de sportiv. Da, m-am dopat cu EPO, am folosit transfuzii de sânge și altele, precum testosteron sau hormoni de creștere”, a declarat Lance Armstrong în interviul cu Oprah Winfrey.

Și cu asta, basta. Ca să fie clar pentru toată lumea. Lance Armstrong a recunoscut că s-a dopat pentru a câștiga toate cele șapte Tururi ale Franței. A folosit substanțe dopante – cortizon, de exemplu – de la începutul carierei, și a trecut la EPO la jumătatea anilor 1990.

„Vedeam dopingul ca pe ceva la fel de natural ca aerul din pneuri și apa din bidon”, a spus texanul.

Aveți mai jos cele mai importante lucruri spuse de Lance Armstrong în interviu:

Nu ar fi fost posibil să câștig Turul Franței de șapte ori fără dopaj. Nu eu am inventat cultura dopajului, dar nici n-am încercat să o opresc. Iar ciclismul plătește pentru asta acum.

Am folosit substanțe dopante de la începutul carierei. Atunci era vorba de lucruri precum cortizon. La EPO am trecut la jumătatea anilor 1990.

Ce fac acum este prea tarziu, cel mai probabil pentru cei mai mulți oameni. Și este doar greșeala mea. Sunt un personaj plin de defecte. Am fost un învățat să controlez toate aspectele vieții, în special în sport.

Nu am avut „cel mai de succes si sofisticat program de dopaj din sport”, cum s-a spus în raportul USADA. Am avut acces la lucrurile la care avea acces toată lumea.

Nu pot spune că se dopa toată lumea. Nu cunosc pe toată lumea, așa că nu pot spune asta. Cei care concurau curați atunci erau eroi. Însă nu-i adevărat că îi consideram fraieri pe cei care concurau nedopați.

În mare, toate poveștile lui Tyler Hamilton, Floyd Landis, Betsy Adrieu, Emma O’Reilly sunt adevarate.

Coctalurile mele erau EPO, transfuzii și testosteron. Într-un fel, nivelul meu de testosteron ar fi trebuit să ridice semne de întrebare, din cauza cancerului meu testicular.

Nu-mi era frică că voi fi prins, pentru că eram testați doar la curse, iar acolo nu ne dopam. Totul ținea de cum ne programam dopajul. Plus că nu existau teste de EPO.

Programul antidoping de astăzi funcționează, pentru că se fac teste în afara competițiilor. De asemenea, introducerea pașaportului biologic a schimbat multe în lupta antidoping.

Când am revenit în ciclism, în 2008, nu m-am mai dopat.

Locul trei pe care l-am obținut la Turul Franței din 2009 l-am obținut concurând curat. Ultima dată m-am dopat în 2005.

Nu aveam puterea să dau oameni afară din echipă pe motiv că nu voiau să se dopeze, după cum s-a spus. Eram liderul echipei, însă nu eu eram cel care conduceam echipa. Aveam un manager pentru asta. Un lider al echipei conduce și îi inspiră pe ceilalți prin exemplu, însă n-am obligat vreun coleg să plece din echipa, nu am dat afară pe nimeni pe motiv că nu se dopa.

Este adevărat că ceream să am o echipă de oameni bine pregătiți, care să mă susțină. Nu am făcut presiuni verbale asupra vreunui coleg ca să se dopeze. I-am obligat prin exemplul meu. Nu-i adevarat că l-am amenințat pe Vandevelde că-l dau afara dacă nu se dopează.

Eram un fel de „bully”, un om care-i brutalizează pe ceilalți dacă nu sunt de acord cu el, în sensul că încercam să controlez totul. De exemplu, dacă cineva spunea ceva ce nu-mi plăcea, atacam și îl acuzam că-i mincinos. Asta este natura mea. Așa am fost toata viata. Am crescut ca un luptător. Și înainte de cancer eram competitiv, dar nu la acest nivel.

Cancerul m-a învățat sa fac orice pentru a supraviețui.

După ce am învins cancerul am continuat această atitudine în ciclism, iar acesta a fost un lucru rău. Mă dopam și înainte de cancer, însă nu eram un „bully”. Eram pregătit să fac orice pentru a câștiga.

În perioada în care am concurat, dopajul era la fel de comun ca aerul din pneuri sau apa din bidoane. Era o condiție ca să câștigi.

Nesăbuită și nebunească, astfel aș caracteriza acea perioadă a vieții mele.

Recunosc că merit ceea ce mi se întâmplă acum. Pe atunci eram foarte sfidător și arogant. Îmi doream să câștig cu orice preț, pe bicicletă sau în lupta cu cancerul, de aici a plecat totul. La asta s-a adăugat atitudinea aroganta și s-a ajuns la această situație, pe care acum o cunoaște toată lumea.

„Uite-l și pe șmecherul ăsta arogant”, asta îmi vine în minte acum când văd imaginile acestea (n.r. – este vorba despre imaginile cu Lance Armstrong de la o serie de audieri din 2005, când declara foarte hotărât că nu s-a dopat niciodată și că toate acuzațiile că ar fi făcut acest lucru sunt niște minciuni). Îmi este rușine de ce am făcut.

Pe atunci nu mi se părea greșit să mă dopez. Vedeam dopingul ca pe ceva la fel de natural ca aerul din pneuri și apa din bidon. Nu mă simțeam stânjenit sau rușinat de faptul că mă dopam. Nu consideram că trișam atunci când mă dopam. Consideram trișor pe cel care își crea un avantaj incorect față de ceilalți, iar eu nu credeam atunci că fac un astfel de lucru.

Nu am înțeles magnitudinea exemplului care devenisem.

Pe atunci nu credeam ca sunt un model și că influențam tot sportul și cultura lui. Acum înțeleg acest lucru și furia oamenilor la adresa mea. Oamenii au tot dreptul să se simtă trădați. Voi petrece restul vieții încercând să recâștig încrederea oamenilor și să-mi cer scuze față de ei.

(Despre povestea cu Turul Elveției, testul pozitiv de atunci și faptul că le-a zis colegilor că va avea grijă ca dopajul să fie acoperit) Povestea asta nu-i adevărată. N-am fost testat pozitiv atunci. N-am avut nici o intalnire secreta cu UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) pentru a mușamaliza eventuale acuzații de doping.

Despre donația făcută către UCI: Am donat bani către UCI pentru că mi-au cerut-o. N-am facut-o în schimbul unui favor de la ei, pentru a acoperi dopingul. Mi-au cerut bani pentru că aveau niște probleme de finanțare în perioada aceea. N-am plătit UCI pentru a trece cu vederea testele mele.

Despre povestea lui Emma O’Reilly, care a povestit cu lux de amănunte cum Lance și colegii săi se dopau, cum traficau substanțele și cum funcționa sistemul de dopaj de la US Postal. După destăinuirile Emmei, Lance Armstrong a acuzat-o că este o mincinoasă, a dat-o în judecată și i-a făcut viața un calvar, după cum a povestit fosta angajată a US Postal. Confirm povestea Emmei. Emma este unul dintre oamenii căruia trebuie să-i cer scuze. Nici nu mai țin minte dacă am dat-o în judecata. Pe atunci echipa mea de avocați dădea așa de multă lume în judecată, că nu mai rețin toate cazurile.

Q: Mulți oameni te-au acuzat de dopaj. Dădeai în judecată oameni, deși știai că au dreptate.
A: Este reacția care voia cu tot dinadinsul să controleze tot. Îi înțeleg pe oamenii care nu mă pot ierta.

Acum sunt într-un proces în care îmi cer scuze către toți cei pe care i-am făcut să sufere.

Cred că toată povestea aceasta a fost declanșată de Floyd Landis și de reîntoarcerea mea în ciclism în 2008.

N-am influențat în niciun fel când Departamentul de Justiție a renunțat la investigația de fraudă asupra mea.

Lectură internațională

Video

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!