Decathlon România, ca orice altă mare companie, are hateri. Unul dintre aceștia am fost și eu, după ce am plătit o grămadă de bani pe un costum de triatlon și am fost la Decathlon să-l imprim. Nu mi l-au stricat, dar nici bine nu i-au făcut. Citește toată pățania.

Mi-am luat, probabil, multe înjurături după ce am scris acel articol, cu toate că nu m-a contactat nimeni să-mi spună ceva, de rău sau de bine.

De atunci am mai tot scris despre Decathlon, diverse, dar ponderat, aș spune. N-am fost hater până la capăt, ci am scris și despre diverse promoții pe care le-au avut sau despre diverse produse pe care le-am cumpărat de la ei, precum ceasul Garmin Forerunner 110, despre care am spus că sunt chiar foarte mulțumit.

Pe urmă am intrat în legătură cu ei, pentru că voiam să fac review-uri la biciclete. Mi-a răspuns o domnișoară, Maria Anițaș, reprezentanta departamentului de comunicare din cadrul companiei, cu care am ținut în continuare legătura.

În urma discuțiilor, au hotărât să-mi dea la test una dintre cursierele lor, căreia i-am făcut și review: bTwin Triban 5. Citiți review-ul și spuneți-mi dacă am fost exagerat, dacă am depășit limitele bunului simț. Spun asta, pentru că în urma publicării acestui review, am primit următorul mesaj de la Maria Anițaș:

 

Mulțumesc frumos pentru link și pentru articolul postat. Momentan, din motive obiective, nu mai putem continua colaborarea pentru testarea de biciclete Te voi ține la curent.

Nu m-a ținut la niciun curent din luna mai, motiv pentru care am ajuns de-abia astăzi, iată, la concluzia că nu le-a convenit review-ul meu și că au fost atât de ofuscați încât au considerat necesar să taie orice legătură, fără alte explicații. Cu alte cuvinte, au reacționat fix ca un copil căruia i s-au luat jucăriile din față și a început să bâzâie.

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!