dscf4315-large

Mai e puțin până la Maratonul Vinului 2012, concurs foarte tare de mountain bike care va avea loc în data de 15 iulie, în localitatea Urlați.

Anul trecut a fost prima ediție, aștept cu nerăbdare ediția din acest an, mai ales că m-am înscris la proba lungă, de 55 km și care am înțeles că-i criminală, cu multe urcări. Îmi aduc aminte că anul trecut am fost destul de epuizat după proba scurtă, de 30 km, dar la un moment dat trebuie să ridicăm ștacheta, nu? Cum altfel să evoluăm?

În fine, organizatorii au anunțat cum facem cu pachetele de înscriere.

Joia și vinerea viitoare, 12 și 13 iulie, se dau pachetele de înscriere pentru cei din București.  Ridicarea pachetelor de înscriere se face la  Clubul Țăranului, Intrarea Monetăriei nr. 3 (în curtea Muzeului Țăranului Român), în intervalul orar 17:00-21:00.

E același loc din care s-a făcut ridicarea pachetelor pentru Prima Evadare 2012.

Cei care nu ajung în aceste două zile, își pot ridica pachetul chiar în ziua de concurs.

Mai jos, programul din ziua de concurs:

Urlați, duminică 15 iulie:

7:30-9:00: Ridicarea pachetelor în Urlați (pentru cei care nu le pot ridica din București)
09:15: Ședință tehnică
10:00 Start Maratonul Vinului – Traseele 30 și 55 km
10:15 Start Maratonul Vinului – Traseul Family
11:30 Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 30 km
12:30 Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 55 km
15:00 Ceremonia de premiere
16:00 Timp limită sosire concurenți
17:00 Încheierea Maratonul Vinului 2012

Comentarii

Comunitate sportivă onlineSusține financiar acest blog!