Ciclism Stiri

Confirmare oficială: Eduard Grosu nu va participa în Turul Ciclist al României

Eduard Grosu - tricou cu tricolorul Romaniei

Eduard Grosu, unul dintre cei mai în formă ciclişti profesionişti români, nu va participa în Turul Ciclist al României 2018, competiţie care revine în calendarul sportiv internaţional după o pauză de cinci ani.

“Nu o să fiu la start, merg cu echipa în cursele clasice din Italia”, a declarat Eduard Grosu pentru Biciclistul.ro.

Din păcate, echipa Nippo Vini Fantini, unde activează momentan rutierul, nu a fost de acord ca românul să participe în Mica Buclă.

În 2013, anul în are s-a desfăşurat cea mai recentă ediţie a Turului Ciclist al României, Eduard Grosu a câştigat o etapă şi s-a clasat de două ori pe locul 3. Victoria de etapă a marcat în acel moment prima victorie a unui ciclist român de când competiţia a intrat în circuitul UCI.

Turul Ciclist al României 2018 are un traseu care l-ar fi avantajat pe Eduard Grosu, de profil sprinter, cu patru etape plate.

Eduard Grosu este actualul campion naţional al României la ciclism şosea şi se află la sfârşitul contractului cu formaţia italiană. Rutierul va începe 2019 la o altă echipă, pro-continentală. E vorba de echipa franceză Delko Marseille Provence KTM, care se află în circuitul profesionist din 2011 şi despre care s-a zvonit că va primi o invitaţie de participare în Turul Franţei. Românul are deja două participări într-un mare Tur – Giro d’Italia 2015 și 2016.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$.
Become a Patron!

Comentarii

You Might Also Like