Concursuri Stiri

Locul 8 la XTERRA România i-a adus lui Bălănescu titlul naţional la cross triathlon

Ciprian Balanescu - campion national cross triathlon 2018

Ciprian Bălănescu a obţinut titlul de campion naţional la cross triathlon în cadrul XTERRA România, concurs internaţional organizat anul acesta prima oară şi în România.

Categoria PRO masculin a fost câştigată de către francezul Arthur Serrierres, locul 2 anul trecut la Târgu Mures ETU Cross Triathlon European Championships. La fete s-a impus sportiva maghiară Brigitta Poor, campioană europeană la cross triathlon în 2017.

Bălănescu a fost românul cel mai bine clasat, locul 10 la open şi locul 8 la categoria PRO. Cea mai bună clasare a unei sportive din România a fost locul șapte, ocupat de Adel Koter.

Ciprian Bălănescu a trecut linia de finish la o diferenţă de peste 21 de minute faţă de câştigător. Diferenţa dintre Adel Koter şi câştigătoare a fost de 50 de minute.

XTERRA România a fost o competiţie în care la nivelul elitelor numărul sportivilor români a fost mai mic decât cel al străinilor. La băieţi, categoria PRO, au participat 12 concurenţi, dintre care doar patru au fost români. La fete, tot PRO, din patru participante niciuna nu a fost româncă.

Rezultatele complete (disponibile şi pe pagina Evochip)

Ciprian Balanescu - start ciclism XTERRA România 2018

Foto: Bereczky Zsolt

Ciprian Bălănescu - finish XTERRA România 2018

Foto: Cristina Gânj

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$.
Become a Patron!

Comentarii

You Might Also Like