Nutritie

Nu m-am gândit în viața mea să țin post negru. Uite că o fac la 40 de ani

Habar nu aveam că postul negru te protejează de afecțiuni ale creierului, precum Alzheimer și Parkinson, sau că ar fi benefic pentru organism, la modul general.

Mie mi-a plăcut întotdeauna să mânânc, am tânjit mereu după senzația de sațietate și după toropeala plăcută care se instaura în urma unei mese bogate.

Senzația de foame m-a însoțit încă de când eram mic, la grădiniță. Nu știu câți dintre voi au avut experiența unei grădinițe săptămânale, eu am avut-o. Părinții mă duceau acolo luni dimineața și mă luau acasă sâmbăta. Cam de pe atunci datează cele mai vechi amintiri ale mele, stăteam cu fața lipită de zăbrelele unei ferestre ce dădea la demisol, unde era bucătăria. Le pândeam pe bucătărese și cerșeam mâncare, iar de cele mai multe ori primeam pâine proaspătă, pe care o înfulecam ca disperatul, de ziceai că sunt într-un lagăr de concentrare, nu la o grădiniță.

Tot cam așa procedam și în școala generală, când chiuleam de la ore și mergeam în apropiere, la o fabrică de biscuiți. Atât eu, cât și alți colegi chiulangii ne întorceam mereu cu poalele pline de biscuiți fierăstrău, calzi și buni.

În perioada liceului am făcut sport de performanță, lupte greco-romane. Atunci mâncam cât patru. Aveam antrenamente de trei ori pe săptămână, iar o sesiune de antrenament dura trei ore. Îmi era foame non-stop și mâncam non-stop.

În amată am făcut cea mai mare foame din viața mea. Acolo, mâncarea era atât de proastă încât uneori luam doar pâinea și mă ridicam de la masă.

Date fiind aceste coordonate, postul negru a lipsit cu desăvârșire din imaginația mea.

Iată-mă ajuns  la 40 de ani, urmând o dietă ketogenică și îmbrățișând cu convingere postul negru.

Astăzi este a doua oară când țin post negru. Am băut doar apă cu lămâie, apă cu 10 grame de semințe de psyllium, apă cu 10 grame de praf de spirulină și niște cafea, bineînțeles fără zahăr.

Care au fost tentațiile?

Păi, în primul rând, mi s-a făcut o poftă teribilă să mănânc și eu ceva când le-am pregătit copiilor micul dejun sau când le-am făcut pachețelul pentru la școală.

Pe urmă, și mai rău, când le-am dat să mănânce la prânz m-am simțit ca un sado-masochist. Le-am încălzit o ciorbă absolut delicioasă (cred), cu borș și carne de porc. Iar acum, înainte de antrenament, pâine prăjită cu semințe de susan, cu unt (care s-a topit, într-o manieră absolut delicioasă) și cu miere. Îmi vine rău! 🙂

Altfel, dacă nu văd și nu miros mâncare, nu mă gândesc la hrană.

Efecte interesante

Nu am mâncat și îmi simt mintea limpede. Azi mi s-a părut că am avut o bunăvoință excesivă cu detaliile, nu m-a deranjat absolut deloc să despart firul în patru, ba chiar mi s-a părut că văd un sens general în lucrurile mici, le-am simțit interconexiunile, am avut convingerea că totul se leagă într-un scop comun.

Și am fost binedispus de-a lungul întregii zile!

Comentarii

You Might Also Like