Concursuri Federatia Romana de Triatlon Triatlon

Bareme de verificare pentru triatlonişti. Cine intră în lotul naţional

Federaţia Română de Triatlon (FRTRI) a organizat duminică, 25 februarie 2018, un concurs test de aquatlon , un examen pentru îndeplinirea baremelor după care se formează loturile naţionale.

La concurs s-au înscris peste 100 de sportivi, din cadrul tuturor categoriilor, copii (11-13 ani), youth olimpic team (16-17 ani), U23 (20-23 de ani), juniori (17-19 ani), cadeţi (14-16 ani) şi age group.

Am reuşit să fac rost de rezultatele sportivilor de la categoriile juniori, U23 şi Elite, care au avut de înotat 750 de metri şi de alergat 5 km. Testul a avut loc la baza olimpică de la Izvorani.

Ce am remarcat, uitându-mă pe cifre:

Cel mai bun timp la proba de înot – 8.41 – l-au avut doi juniori, Cristian Tranulea (Atena Constanţa) şi Ionuţ Tîrlea (CSM Piteşti). La 18 secunde distanţă de cei doi a venit Alexandru Ion (U23), care a oprit cronometrul la 8.59.

Cel mai bun timp la proba de alergare  – 16.52 – l-a avut Beres Hunor (CSA Steaua), care deşi e în categoria 30-39 de ani a fost mai rapid decât locul 2, juniorul Erick Rogoz (16.56). Foarte interesant, locul 3 la proba de alergare a fost obţinut tot de un sportiv de la categoria 30-39 de ani, George Murar (CSA Steaua), care a alergat cei 5 km în 17 minute.

Tabelul prezentat de mine permite sortarea rezultatelor.

Cei mai buni timp la general i-au avut Cristian Tranulea (26.00), Erick Rogoz (26.08) şi Alexandru Ion (26.31).

La fete nu a fost concurenţă, Antoanela Manac, sportiva în care îşi pune FRTRI toate speranţele pentru următoarele Jocuri Olimpice, şi-a îndeplinit ambele bareme: a scos 9.39 la înot şi 18.09 la alergare.

LocCategorieNumeClubAnul naşteriiMasculin/FemininBarem înotRezultat înotBarem alergareRezultat alergareBarem generalTotal
1JunioriCristian TranuleaAtena Constanţa2000M10:308.4119:3017.2430:0026.05
2JunioriErick RogozPolitehnica Cluj2001M10:309.1219:3016.5630:0026.08
3JunioriCătălin RomaşCS Olimpia Bucureşti2000M10:309.2519:3017.2530:0026.50
4JunioriAndrei ChişCSM Cluj1999M10:309.5819:3017.0030:0026.58
5JunioriŞtefan TroancăCS Olimpia Bucureşti2000M10:309.5219:3017.1530:0027.07
6JunioriIonuţ TîrleaCSM Piteşti2000M10:308.4119:3020.0230:0028.43
7JunioriAdrian MorarPolitehnica Cluj2000M10:309.2319:3020.0630:0029.29
8JunioriCristian CiocanAqua Vita Tulcea2001M10:3014.1819:3019.1630:0033.34
9JunioriMihai Solea Luca2001M10:3012.5719:3021.0830:0034.05
10JunioriCosmin DănilăAqua Vita Tulcea2001M10:3013.5019:3020.3330:0034.23
11JunioriDumitrel SafcaAqua Vita Tulcea2001M10:3016.5019:3022.0030:0038.50
1U23Alexandru IonDelfinul Bucureşti1998M10:008.5918:3017.3228:3026.31
2U23Daniel MadarasTrialuta Sfântu Gheorghe1995M10:0012.2218:3019.4628:3032.08
1U23Antoanela ManacAtena Constanţa1995F10:309.3919:3018.0930:0027.48
130-39 FeteIolanda DobreAqua 01 Cluj1983F10:3021.4519:3028.2130:0050.06
140-49 FeteIulia Ruxandra Bălăceanu1975F10:3018.1019:3027.3430:0045.44
120-29 MasculinAlexandru TomaCS Olimpia Bucureşti1989M10:009.2518:3018.3328:3027.48
220-29 MasculinMihail Chindriş1997M10:0011.4318:3017.0828:3028.51
320-29 MasculinDaniel Teodor MarinescuACS Triathlon For Life1990M10:0020.4818:3022.1128:3042.59
130-39 MasculinGeorge MurarCSA Steaua1984M10:009.5118:3017.0028:3026.51
230-39 MasculinValentin RoşioarăCSA Steaua1983M10:009.5118:3017.2228:3027.13
330-39 MasculinBeres HunorCSA Steaua1981M10:0011.0318:3016.5228:3027.55
430-39 MasculinDan Sfetcu1979M10:0012.3518:3018.4928:3031.24
530-39 MasculinRadu OţeleaCSA Steaua1986M10:0012.3918:3020.2528:3033.04
630-39 MasculinCiprian PietrişPitesti Triathlon1980M10:0012.3218:3021.4728:3034.19
730-39 MasculinGabriel Grigore1984M10:0015.5318:3022.3828:3038.31
830-39 MasculinDorin Vlădescu1983M10:0014.2118:30DNS28:30DNF
140-49 MasculinRăzvan EneCSA Steaua1973M10:0012.5218:3018.1528:3031.07
240-49 MasculinCostel Viorel Carje1974M10:0014.3418:3022.1428:3036.48
150-59 MasculinBruno SzikszaiMobility Tg. Mures1967M10:0012.3718:3021.4728:3034.24
250-59 MasculinCorneliu PopescuMaster Swim&Tri1960M10:0021.2818:3025.4028:3047.08

Presupun că neprezentarea la concursul FRTRI atrage după sine neconvocarea la loturile naţionale si neincluderea sportivului absent pe lista pentru cantonamente si concursuri internaţionale. Daniel Attila, unul dintre cei mai în formă triatlonişti, am înţeles că nu s-a simţit bine şi prin urmare nu a mai participat, iar Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la triatlon şi duatlon, nu s-a prezentat.

Comentarii

You Might Also Like