Federatia Romana de Triatlon

Cât de mare este comunitatea triatloniştilor din România Au fost 8.000 de finişuri la competiţiile din 2017

Foto: stockvault.net

Federaţia Română de Triatlon (FRTRI) a trimis astăzi un comunicat în urma căruia putem să ne facem o idee cam cât de mare este comunitatea triatloniştilor din România.

Anul acesta au fost înregistrate aproximativ 8.000 de finişuri la competiţiile de triatlon, în creştere faţă de 2016, când au fost aproape 7.100 de finişuri.

Cifrele sunt legate de toate tipurile de competiţii: triatlon de şosea sau offroad, dar şi duatlon. Şi aici băgăm tot ce intră, supersprint, sprint, olimpice, Half şi Full Ironman. Spun Ironman pentru că sună mai bine, în România nu există această franciză, corect ar fi să spunem triatlon pe distanţă semilungă şi distanţă lungă.

Mi s-ar fi părut relevant ca FRTRI să spună câţi triatlonişti unici avem în comunitate, nu putem extrage această statistică din numărul de finişuri, pentru că mulţi sportivi participă la cel puţin două competiţii într-un sezon.

Anul acesta au fost 25 de competiţii în calendarul oficial FRTRI, faţă de 19, câte au fost în 2016. Dacă împărţim cele 8.000 de finişuri la cele 25 de competiţii din acest sezon ne iese o medie de 320 de participanţi per concurs, ceea ce nu-i rău deloc pentru acest sport.

Federaţia Română de Triatlon a fost înfiinţată în 2012.

Comunicatul, integral:

8.000 de participări la competițiile de triatlon în 2017

 

 

  • Federația Română de Triatlon a înregistrat aproape 8.000 de finișuri la competițiile de triatlon în 2017, în creștere față de cele 7.095 din 2016
  • Calendarul oficial a inclus 25 de competiții de triatlon, față de cele 19 curse din 2016
  • În premieră, România va găzdui Campionatele Mondiale de Winter Triathlon, în ianuarie 2018
  • Lotul național urcă la Cheile Grădiștei, gazda competiției, pentru cantonamentul de pregătire

 

București, 5 decembrie 2017Federația Română de Triatlon anunță astăzi că a înregistrat aproximativ 8.000 de finișuri la competițiile de triatlon din acest an, în creștere față de numărul de 7.095 înregistrat la finele anului 2016.

“Încheiem un an în care adăugăm aproape 1.000 de participări la numărul sportivilor care termină un triatlon, una dintre cele mai dificile competiții organizate în țara noastră. Lucrăm în permanență pentru a aduce triatlonul tot mai aproape de pasionații de sport și, în același timp, pentru a găsi noi talente în rândul practicanților din România. Ne dorim ca și premiera națională din ianuarie 2018 – organizarea Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon la Cheile Grădiștei – să fie un pas decisiv în demersul nostru de a atrage atât practicanți cât și spectatori și a deschide și mai mult porțile acestui sport”, a declarat Peter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

Anul 2017 a adus 25 de competiții în calendarul oficial al triatlonului românesc, în creștere față de cele 19 evenimente ale anului 2016.

Cantonament pentru Campionatele Mondiale de Winter Triathlon

Lotul României, format din cei mai talentați sportivi ai momentului, intră, la începutul acestei luni, în cantonamentul de pregătire pentru Campionatele Mondiale de Winter Triathlon, ce vor fi găzduite în premieră de România, în februarie 2018.

În cantonamentul de la Cheile Grădiștei, sportivi ce fac parte inclusiv din loturile naționale de schi alpin, biatlon și schi fond se vor familiariza cu suprafața și condițiile de concurs de la Campionatele Mondiale.

Primii sportivi confirmați ca participare la cea mai importantă competiție de profil din calendarul mondial vin din Japonia, Rusia, Slovenia, Slovacia, Germania și Marea Britanie.

Aproximativ 300 de sportivi din 22 de țări sunt așteptați la startul Campionatelor Mondiale de Winter Triatlon, organizat, în premieră pentru sportul românesc, în țară, la Cheile Grădiștei.

România intră într-un club select al țărilor ce organizează Campionatele Mondiale de Winter Triathlon, după ce edițiile anterioare au fost găzduite de Austria și Canada.

În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul ITU, sportivii de elită aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. Competiția va include categoriile Elite, U23, Junior, Paratriathlon și Age Group.

Fondată în 2012, Federatia Română de Triatlon are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale. Mai multe informatii despre Federație, activitate și sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

 

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu