Federatia Romana de Triatlon Triatlon

Gala Triatlonului Românesc – care sunt noutățile și ce concursuri avem în 2018

Gala Federatiei Romane de Triatlon 2017

Sâmbătă seară am participat la Gala Triatlonului Românesc, ce a avut loc la Comitetul Olimpic Român, un eveniment pompos în denumire, sărac în execuție. Nu vreau să fiu lipsit de respect, dar vreo două ore am asistat la premierea a 90% dintre paticipanți; prea multe diplome și cupe pentru gustul meu, nici nu mai știi pe cine să admiri cu așa inflație de ”cei mai buni”.

Am reținut că Ciprian Bălănescu a câștigat cele mai multe titluri de campion național, parcă șase, că Antoanela Manac a fost declarată triatlonistul anului și că Filip Grigorescu a fost considerat antrenorul anului, în virtutea faptului că o antrenează pe Antoanela. Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi acordat aceeași distincție, de antrenor al anului, și lui Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului românesc, care o antreneazpă pe domnişoara Manac la înot.

Să mă gândesc ce premii s-au mai dat.

Ah, da, a fost premiat clubul BSC, cu cei mai mulţi medaliaţi în sezonul 2017.

Și mi-a rămas în minte și premiul acordat pentru cea mai bună triatlonistă a anului, la amatori, acordat actriței Daniela Torok. Răzvan Staicu a primit același premiu, la masculin.

M-ar fi interesat să aflu noutăți și informații legate de federație, despre ce programe vor fi derulate în 2018, care este strategia etc. Peter Klosz, el presidente, a avut câteva slide-uri prin care a trecut mai rapid ca Flash. A spus pe repede înainte că bugetul federației a crescut, că au fost parcă vreo 8.000 de triatloniști finisheri la concursurile din 2017 (ceva similar a fost și în 2016) și că viața este frumoasă.

Am înțeles că singura strategie a Federației Române de Triatlon pentru următorii doi, trei ani este s-o califice pe Antoanela Manac la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

Ce concursuri avem în 2018

DatăConcursTip circuit
28.01.2018Campionatul Mondial de Wintertriathlon
25.03.2018Pegas Duatlon Buftea
02.06.2018Fără Asfalt la MareCTS
09.06.2018XMan Oradea - Campionatul Național de FulldistanceHTS
10.06.2018Pegas Triathlon BufteaRTS
16.06.2018Campionatul Național de Supersprint - Snagov
17.06.2018NoStress CallatisRTS
23.06.2018Titans TriathlonFTS
24.06.2018Cupa Europeană de Juniori - București
30.06.2018Haromszek TriatlonCTS
08.07.2018Xsalt Sf. AnaCTS
14.07.2018Colibița TriathlonCTS
RTS
22.07.2018Campionatul Național OlimpicRTS
29.07.2018Fără Asfalt la MunteCTS
29.07.2018Triatlon TarnițaCTS
04.08.2018XTerra România MureșCTS
12.08.2018Campionatul Național de Duatlon - București
25.08.2018Triathlon BelișRTS
HTS
26.08.2018Cupa Europeană de Juniori - Tulcea
08.09.2018TransfierRTS
HTS
14.09.2018TriChallenge MamaiaRTS
HTS
13.10.2018Cross Duathlon Bistrița

3 Comentarii

  • Reply
    radu-cristi
    Nov 22, 2017 at 11:59 am

    foto: arhiva personala … greu dle, greu

  • Reply
    radu-cristi
    Nov 20, 2017 at 6:20 pm

    copyright poza

    • Reply
      Emilian Nedelcu
      Nov 22, 2017 at 10:29 am

      Ești mai catolic decât Papa. Fotografia este făcută de mine, cu telefonul mobil. Asta spune multe și despre tine, profesional vorbind, dacă nu ți-ai dat seama de măcar atâta lucru.

    Lasă un comentariu