Alergare Triatlon

25.000 km parcurşi în 2017 la concursurile Asociației Pegas Triatlon Club

Start Cozia Mountain Run 2017

Competițiile Pegas Duatlon Buftea, Cozia Mountain Run, Pegas Triatlon Buftea și Semimaraton Buftea au adunat anul acesta aproximativ 1.700 de sportivi, care au parcurs în probele de concurs 24.996,9 kilometri.

„Încheiem un an competițional în care pasionații de sport care au ales să participe la concursurile noastre au făcut de aproape cinci ori echivalentul celei mai lungi distanțe măsurabile pe uscat în Europa: din Capul SF Vincent, Portugalia, până în Perm, munții Ural, Rusia. Este un efort remarcabil, făcut de oameni de toate vârstele și de multiple naționalități, pe care suntem datori să îi felicităm și să îi invităm alături de noi și anul viitor, într-o serie de competiții deja consacrate”, a declarat Cosmin Rogoveanu, reprezentantul Asociației Pegas Triatlon Club.

Asociația mizează pe un total de 2.000 de participanți la concursurile sale din 2018: duatlon, triatlon, alergare montană și semimaraton.

Anul 2018 aduce ediții aniversare pentru două dintre concursurile de tradiție: atât Pegas Duatlon Buftea, programat pentru data de 25 martie, cât și Pegas Triatlon Buftea, ce ca avea loc in 16 iunie, ajung la deja al cincilea an consecutiv de existență.

Calendarul competițional continua cu încă un concurs de tradiție, Cozia Mountain Run, aflat la a șaptea ediție și programat în data de 7 iulie.

Asociația pregătește și cea de-a doua ediție pentru Semimaratonul Buftea, care a debutat cu succes în acest an. Evenimentul va avea loc, anul viitor, în 30 septembrie.

Asociația Pegas Triatlon Club, fondată în 2012, organizează evenimente sportive destinate amatorilor și profesioniștilor, deschise atât pasionaților de mișcare din România cât și celor din străinătate. Până în prezent, asociația a gestionat 18 competiții sportive, printre care și Campionatul Sud-est European de Duatlon, 2017.

4 Comentarii

  • Reply
    GEORGE BONDEI
    Nov 10, 2017 at 12:07 am

    Dl. Rogoveanu cu care va dati calde , se face ca nu cunoaste legea. Ar fi trist sa fie adevarat.
    Pegas TC a platit serviciul de fotografiere iar nu fotografia , sunt 2 lucruri separate prevazute de lege. Sincer nu cred ca e vreun organizator care sa cumpere fotografii. I-ar cadea bugetul peste picioare.
    Va recomand cu caldura ca bibliografie de procedura gsp.ro , unde NU VETI GASI NICIO POZA FARA NUMELE AUTORULUI.
    De asemeea daca tot sunteti triatlonisti practicanti si organzatori va recomand galeria media a ITU .
    Sunt sigur ca in ambele cazuri fotografii sunt platiti
    Pe aceasta cale va rog dle Rogoveanu sa imi trimiteti adresa clubului pentru a va returna diploma de voluntar de la Cozia Trailrun 2016 – nu o merit ! Albumul in cauza tocmai ce l-am sters.
    De asemenea ii reamintesc dl Nedelcu ca mi-a prelaut poze (nu mai stau sa caut acum ) fara acord. Din ce imi aduc aminte fotografiile mele la evenimente sunt EXCLUSIV VOLUNTARE ! Lucru de altfel cunoscut.
    Pana la urma legea este aplicarea bunului simt. Pentry cei ce nu au.

  • Reply
    Emilian Nedelcu
    Nov 5, 2017 at 11:06 am

    Ambele fotografii mi-au fost trimise de către organizatorul evenimentelor despre care este vorba în articol. Am cerut în mod formal acestuia să-mi comunice cine este numele fotografului, aștept răspuns și voi adăuga și această informație.

  • Reply
    radu
    Nov 4, 2017 at 6:00 am

    copyright

    • Reply
      Emilian Nedelcu
      Nov 7, 2017 at 12:04 pm

      Ca să nu rămân dator, iată răspunsul organizatorului: ”Sunt poze cumpărate, sunt ale mele. Scrie și tu de acum încolo *foto organizator* sau *Foto Pegas Triatlon Club*”.

    Lasă un comentariu