Federatia Romana de Triatlon Triatlon

Pierduți în clasament. Aventurile triatloniştilor români la Tongyeong

Sursa foto

Peste 8.000 km despart România de frumosul şi pitorescul oraş sud coreean Tongyeong, unde s-a deplasat lotul naţional de triatlon, format din Antoanela Manac, Andreea Bălan şi Alexandru Ion, care participă la un scurt turneu în Asia, datorită programului TriGoTokyo, finanţat în mare parte de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Prima competiţie la care au participat sportivii români a fost cupa mondială de sprint din Tongyeong, oraş aflat în Coreea de Sud, perfect pentru o vacanţă exotică de care nu ai parte prea des în viaţă. Și sper că tinerii noștri s-au bucurat din plin de ceea ce are de oferit Tongyeong, pentru că la concurs s-au clasat de la mijloc în josul clasamentului.

Ce nu ar fi trebuit să rateze

În Tongyeong poți vizita portul Gangguan, unde se află majoritatea pieţelor tradiţionale, restaurantelor şi magazinelor turistice. Regiunea este cunoscută pentru pieţele sale, unde ai ocazia să serveşti cel mai proaspăt peşte posibil, îl taie şi curăţa chiar în faţa ta.

O altă atracţie este satul Dongpirang, cu ale sale ziduri pline de picturi murale. Satul a fost folosit ca platou de filmare pentru “Padam Padam” şi “The Inocent Man“.

Ar fi păcat să fi ratat Muntele Mireuksan, de unde ai o vedere de 360 de grade asupra oraşului şi unde se află şi Hallyeohaesang National Park. De asemenea, merită vizitat şi Donghwasa Temple, care a fost construit în anul 632 şi reconstruit în secolul 19, după ce a fost distrus de o avanlanşă şi un incendiu.

Tongyeong este casa unora dintre cei mai cunoscuţi artişti contemporani, incluzându-l pe scriitorul Pak Kyongni, pe poetul Yu Chi-kwan şi pe compozitorul Isang Yun. La muzeul privat de artă al pictorului Jeon Hyuck Lim (1916-2010) se ajunge chiar pe jos, dacă o porneşti de la Muntele Mireuksan. Muzeul a fost construit chiar pe temelia casei sale, unde a trăit timp de 30 de ani. Este acoperit cu 7.500 de ţigle ceramice, care reprezintă lucări ale lui Jeon Hyuck Lim şi ale fiului său.

Parcul Yi Sun-Sin are o istorie impresionantă. De el se leagă bătălia pe care a dus-o şi câştigat-o amiralul Yi Sun-sin (1545-1598) împotriva marinei japoneze pe coasta de sud a peninsule coreene. Tipul e erou naţional şi are parte de un uriaş respect.

Dacă sportivii n-au avut timp să ajung la obiectivele mai sus menționate, poate a reușit Peter Klosz, preşedintele FRTRI, care îi însoțește în aventurile lor asiatice.

Rezultatele seci

  • Antoanela Manac locul 25 din 46
  • Andreea Bălan locul 43 din 46
  • Alexandru Ion, la primul lui concurs la Elite, locul 61 din 61

Rezultatele complete

Urmează o deplasare în Japonia, la Myiazaki, unde va fi concurs de triatlon pe distanţă olimpică.

Prea multe laude

Radu Paraschivescu, un clasic pentru mine, a scris astăzi un articol care se potrivește de minune și triatloniștilor români. Se numește ”Degărgăunizarea la copii”. Autorul se întreabă și, odată cu el vă întreb și eu pe voi, ”nu cumva lăudăm prea repede și prea des?”.

Redau un scurt pasaj la care îi invit pe părinți și antrenori să reflecteze:

O fi nesuferită înţelepciunea populară, dar se întâmplă de multe ori să prescrie reţete bune. Una dintre ele spune aşa: Pe copii trebuie să-i mângâi doar în somn. E o invitaţie la cumpătarea în elogii. Drămuirea laudelor e sănătoasă fiindcă s-a văzut de multe ori ce aduc despletirile de entuziasm ale publicului şi ale ziariştilor în mintea fragedă a celui urcat pe val: părere superlativă despre sine, o anume îngâmfare şi convingerea că nu mai e nimeni ca el pe lume. Pe scurt, gărgăuni.

[…]

În fiecare copil cu o dotare specială orgoliul riscă să se umfle ca tărâţele

Niciun comentariu

Lasă un comentariu