Inot

Jurnal de înot: am început să mă întind pe apă

Prin luna mai, mă întrebam aici, pe blog, ce să fac ca să mă întind mai bine pe apă. Flory mi-a spus atunci să mă întind pe apă ca o sfoară. Mintea înțelegea, dar corpul nu asculta. Fundul și picioarele o luau în jos, iar eu numai întins pe apă nu eram.

În ultimul timp, antrenorii de la Seven Sport Club au remarcat că am început să mă întind pe apă. M-au lăudat, deși eu nu știu ce fac bine acum. Mi se pare că înot la fel ca acum șase luni, nu-mi dau seama care este diferența, n-o simt.

Dacă despre stil nu pot afirma prea multe, pot spune însă cu certitudine că mă simt mult mai relaxat în apă. Parcă nu mă mai lupt cu ea, deși când obosesc încep să dau din brațe aiurea și se strică farmecul. Dar când sunt odihnit simt că alunec, simt apa și e o senzație minunată, pe care nu vreau s-o pierd.

Nu credeam că voi ajunge vreodată la această concluzie, dar relaxarea pe are o am în acest moment la înot valorează mult mai mult pentru mine decât orice rezultat înregistrat la vreun concurs. De acum înainte aceasta va fi țelul meu la proba de înot de la orice concurs de triatlon: să ies odihnit din apă, să nu-mi irosesc energia.

În fotografia de mai sus apare Jeff Hardy în acțiune la Sydney, în 2000 (sursa foto).

Este un înotător australian cu deficiențe de vedere, care a câștigat două medalii de auro la Jocurile Paralimpice de la Atlanta (1996), la 100 de metri fluture și 400 de metri craul. Tot atunci a luat bronz la 200 de metri mixt. În 1997, la Brisbane, a stabilit un record mondial pentru proba de 1.500 de metri (categoria S12), care a rămas neatins până în luna august 2017. Timpul său a fost 18:57:10. La Jocurile Paralimpice de la Sydney, a câștigat medalia de aur la 400 de metri craul (S12).

Mi-a plăcut fotografia și este departe de mine gândul de a mă compara cu el.

17668999_10155875908799989_1687498103_o

Niciun comentariu

Lasă un comentariu