Opinie

Câteva gânduri personale. Un răspuns public pentru Mihai Preda

Biciclistul.ro - podcast

Cu toate că mi-am propus să nu mai scriu nimic în legătură cu scandalul din ”mica lume a triatlonului românesc”, așa cum a fost ea denumită la unison, nu mă pot abține. Am filtrat gândurile personale ale lui Mihai Preda, organizatorul evenimentelor NoStress, şi aş vrea să-i răspund punctual.

Dacă preferi să asculți, în loc să citești, există și podcast:

Aș vrea, în primul rând, să-i mulțumesc lui Mihai, pentru că și-a expus părerea într-un mod civilizat și argumentat, așa cum îi stă bine oricărui om cu bun simț și cu o gândire rațională.

Nu sunt de acord cu o parte dintre ideile lui, dar am apreciat foarte mult intenţia lui împăciuitoare şi îndemnul la dialog. Cred că aceleaşi lucruri au fost apreciate şi de către urmăritorii săi pe Facebook, căci postarea sa a avut parte de multe like-uri şi comentarii aprobatoare.

Argumentul Scopului Nobil

Mi s-a părut că pe alocuri, dar și în părțile esențiale, Mihai ne-a pregătit o mâncare cu ingrediente sănătoase și gustoase, peste care însă a presărat o aromă sindicalistă. Haideți cu toții, pare a spune el, sportivi, antrenori, organizatori, voluntari, sponsori, federație, poliție, primării, drumari, jandarmi, fotografi, bloggeri, spectatori și susținători, să ne luăm mână de mână, toți cu inima română și să cântăm la unison imnul național la triatloniștilor.

El crede că toţi, indiferent de cât de diferiţi suntem, trebuie să aderăm la aceeaşi idee: PROPĂŞIREA TRIATLONULUI ROMÂNESC! Şi Biciclistul.ro şi bloggerii, în general, trebuie să aibă în minte o singură preocupare: aceea de a stimula Sportivul, nu de a face trafic.

Suntem atât de puțini, după cum o spune chiar Mihai, încât cred că am încăpea cu toții în Sala Palatului, iar discursului lui, ținut într-un astfel de loc, ne-ar ridica pe toți în picioare, aplaudând frenetic. Cum să nu spui un “DA!” hotărât, ca cel al Andreei Călugăru, în fața unui asemenea Scop Nobil? Aproape mi-au dat lacrimile.

Mihai, eu nu scriu despre general, ci despre particular. Nu sunt teoretician, ci practician. Nu urmăresc Ideea, căci Lumea nu este nici albă, nici neagră. Nu mă interesează niciun Scop Nobil şi nici să înteţesc “focul mic” al triatlonului românesc. Nu acesta este rolul meu. Nu suntem pe o insulă pustie, în care viaţa tuturor supravieţuitorilor depinde de mine. Să nu exagerăm!

Argumentul feedback-ului

”Dacă discutăm despre <<receptivitatea la feedback>>, <<trebuie să acceptăm şi critica>>, etc, sunt perfect de acord, cu o condiţie: scopul principal să fie acela de a stimula sportivul, nu de a face trafic. Şi dacă am conchis că acesta este scopul principal, de ce să nu fie trimisă critica sub forma de <<personal message>>, direct către cel pe care vreţi să-l ajutaţi prin feedback? Sunt sigur că sportivul va aprecia mult mai mult sfaturile şi părerile. Eu am primit multe astfel de mesaje în privat şi am mulţumit pentru toate. Multe dintre ele le-am şi implementat, pentru că observaţiile erau pertinente…”, a scris Mihai Preda.

Dorința lui Mihai nu este unică, ea se regăsește în sufletul tuturor organizatorilor de evenimente sportive din România. Doamne Ferește să iasă vreun concurent în public şi să spună ce nu i-a convenit! Feedback-ul e bun, e adevărat, dar trebuie oferit în culise, doar oameni suntem, nu? Trimite-i sportivului un mesaj personal și el va aprecia mult mai mult feedback-ul tău, spune Mihai, care se gândește de fapt la propria lui piele, de organizator. Asta, de fapt, nu este altceva decât frica de a-ți asuma public greșelile.

Sportivii nu-mi datorează absolut nimic

Eu, Emilian Nedelcu, editorul Biciclistul.ro, nu consider că vreun sportiv profesionist sau amator are vreo obligație față de mine, orice ar fi el, biciclist, triatlonist, înotător sau alergător.

Zero obligații!

Eu nu trag de mânecă pe nimeni, nici nu vreau s-o fac. Nu pot, spre exemplu, să-l iau la rost pe Ciprian Bălănescu că nu reușește să termine un concurs de triatlon olimpic de nivel european sau mondial. Nu pot să-i reproșez acest lucru în sensul în care un patron își trage la răspundere angajatul care nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu. În atribuțiile lui Ciprian Bălănescu nu există nicio menţiune din care să reiasă că trebuie să-mi dea mie socoteală. Dar am dreptul și libertatea să scriu despre asta, nu?

Ciprian Bălănescu este doar un exemplu. Poate fi vorba despre oricine. Poate fi vorba despre orice sportiv. Repet, niciunul nu are vreo obligaţie formală faţă de mine.

Presupun că am fost suficient de limpede şi că toată lumea este de acord cu mine.

Există însă şi cealaltă faţetă a monedei. Acelaşi raţionament se aplică şi invers, de la mine către sportivi. Nici eu, la rându-mi, nu am vreo obligaţie formală faţă de vreunul dintre ei.

Pentru ca obligaţiile să existe, trebuie să existe şi un contract, un obiect al contractului, condiţii generale şi condiţii particulare. Abia atunci putem discuta despre obligaţiile părţilor.

Pun în lumină acest raționament, atât pentru Mihai Preda, cât și pentru toți cei care confundă obligațiile/datoriile cu ceea ce eu numesc considerații sau aprecieri, idei proprii, păreri, spuneţi-le cum vreţi voi. Aici apar ofuscările și exprimările negative, în termeni mai mult sau mai puțin politicoși (nu mai intru în detalii). De multe ori sunt admonestat pentru că încalc niște obligații/datorii care în realitate nu există.

Dacă apreciez că o clasare este ”mediocră” o fac doar pentru că aceasta este interpretarea mea. Greşită sau nu, aia e. Cum bine spune Mihai, ”e bine să lăsăm informația să circule, totul să se miște, dinamismul e bun”.

Comentarii

You Might Also Like