Opinie

Biciclistul.ro: cine sunt eu şi ce-mi doresc să fac

Unul dintre cei mai mari piloţi ai tuturor timpurilor, Mario Andretti, are un sfat pe care îl apreciez în mod deosebit . El zice aşa:

“Don’t look at the wall. Your car goes where your eyes go.”

Tradus în limba română: “Nu te uita la perete. Maşina ta se îndreaptă unde ţi-e privirea”.

În ultimul timp, m-am lăsat târât în tot felul de scandaluri, din cauza acestui blog, şi mi-am abătut privirea de la drum. Acest blog a pornit, de fapt, de la experienţele personale, fără să aibă un rol informativ. Biciclistul.ro este un BLOG PERSONAL, nu e finanţat de vreo companie sau de vreun club, nu dispune de logistica şi investiţiile necesare unui site de jurnalism sportiv. Din acest motiv, am oferit de multe ori doar piese dintr-un puzzle, în general trecute  prin filtru personal.

Cititorii mei au fost induşi în eroare crezând, poate, că Biciclistul.ro este Gazeta de perete a Federaţiei de Triatlon.

Sunt  un observator subiectiv – asta este libertatea şi frumuseţea unui blog. Încerc să fiu obiectiv, totodată, şi să pornesc mereu de la cifre, despre care mi s-a spus că nu sunt întotdeauna relevante, că nu reuşesc să transmită sentimentele şi sacrificiile sportivilor. Cifrele sunt seci şi nu exprimă nimic. Locul 33 nu va reuşi niciodată să transpună bucuria sportivului. Locul 33 nu va dezvălui niciodată că triatlonul românesc este un mic peştişor de acvariu aruncat într-un ocean plin de rechini. Locul 33 nu înseamnă nimic în contextul unui concurs internaţional, dar privit cu lupa posibilităţilor noastre, locul 33 înseamnă performanţa unui sportiv român de a duce la capăt un concurs de triatlon internaţional sau de nivel mondial, ceea ce până acum nu prea s-a reuşit, cel puţin nu la nivel de seniori.

Comunitatea a uitat un lucru: libertatea blogului meu. Blogul este casa mea, eu fac regulile. Pe acest blog, eu nu sunt portavoce pentru federaţie, sportivi sau vreun club. Nu sunt dator nimănui cu explicaţii despre cum îmi aleg subiectele, evenimentele despre care scriu sau nu, nu am de ce să-mi justific simpatiile. Sunt dator doar faţă de mine însumi să scriu despre ceea ce gândesc şi în felul în care simt s-o fac.

Biciclistul.ro a pus de multe ori punctul pe I, fără menajamente, şi a devenit incomod. Că de ce critic organizarea slabă, că de ce critic un sportiv care a trişat, că de ce critic un gest nesportiv, că hai să fim îngăduitori, lumea asta aşa cum e ea e minunată şi cântă ciocârliile.

S-a ajuns la situaţii în care unii musafiri, adică cititori ai acestui blog, au intrat cu bocancii plini de noroi la mine în casă şi au început să pretindă să schimb mobila. În lumea mică a triatlonului autohton orgoliile sunt foarte mari, iar principalul contraargument a devenit atacul la persoană. S-a ajuns la ameninţări, înjurături, încercări de intimidare şi trolling. Rudele şi prietenii sportivilor vizaţi (în unele cazuri chiar şi sportivii)  au început o campanie de denigrare bazată pe jigniri şi multă mizerie.

În conştiinţa unora s-a instaurat credinţa că este de obligaţia mea să-i încurajez pe sportivi, pe toţi dacă se poate, că trebuie să le asigur suport emoţional şi moral şi că eu trebuie să fiu în slujba triatlonului românesc. Mi s-a reproşat inclusiv că n-am sponsorizat până acum niciun sportiv, că n-am scos bani din buzunar să-i ajut să-şi cumpere suplimente, echipamente sau să-şi plătească participarea la concursuri, ba mi s-a imputat până şi faptul că performanţele mele sportive sunt slabe în comparaţie cu ale sportivilor despre care scriu.

Am scris de nenumarate ori articole pozitive, care au fost repede date uitării, totuşi, când am criticat s-au mobilizat rapid valuri de emoţie negativă şi mulţi şi-au arătat colţii. Mulţi au început să ridice pretenţii că nu am fost pozitiv, că nu am încurajat. M-a sunat chiar şi preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz, să mă dojenească pentru că deşi scriu corect, nu reuşesc să văd partea plină a paharului.

De ce ar avea comunitatea triatlonului din România vreo pretenţie de la mine? Ar trebui să aibă pretenţii de la propria administraţie sau sportivi, nu de la un blog fără culoare politică sau obligaţii contractuale.

Am făcut greşeala să încerc să calmez spiritele, să dau explicaţii şi am înţeles în final două lucruri:

  1. haterii apar atunci când începi să contezi
  2. haterii nu sunt interesaţi de dialogul civilizat, de argumente sau de idei.

Ce voi face mai departe

Acum, la final de sezon, voi încerca să iau un pic de distanţă şi să mă axez mai mult pe experienţe personale şi poveşti inspiraţionale, pe care le voi alege după bunul meu plac, după prietenii, după simpatii, după ce vrea sufletul meu. Totuşi, voi urmări în continuare ceea ce se întâmplă în jurul meu, iar când voi avea ceva de comentat o voi face.

Sincer, nu ştiu sursă de ştiri să vă recomand pentru a vă ţine la curent cu ceea ce se întâmplă în acest sport. Puteţi urmări site-ul federaţiei, este plin de ştiri pozitive. Şi îi puteţi urmări pe sportivi. Ei vă vor scuti de veşti negative, gen DNF, DNS sau DSQ, vă vor servi cu prăjiturele de fiecare dată când vor avea rezultate notabile pe plaiurile mioritice.

1 Comentariu

  • Reply
    Petru, un fan
    Sep 28, 2017 at 9:06 am

    Intotdeauna vor exista ciulini, pe cat drumul e mai frumos si mai salbatic, pe atat de multi vor fi si se vor agata de tine. Nu-i lua in seama, bucura-te de ceea ce vezi, be yourself si totul se va rezolva de la sine.

  • Lasă un comentariu