Concursuri Triatlon

Daniela Török a pulverizat recordul naţional la Ironman. Cum a reuşit

Daniela Torok - record national Ironman Romania 2017

Daniela Török, actriţă la Teatrul German de Stat din Timişoară, nominalizată în 2015 de UNITER la categoria “Cea mai bună actriţă în rol principal”, exersează în timpul liber un rol aparte, pe care nu-l urmăreşti în mod normal la teatru: acela de triatlonistă. A jucat în mod independent în mai multe spectacole triatlonistice, iar cel mai mare succes l-a începutul lunii septembrie, când a reuşit să pulverizeze vechiul record naţional pe distanţa Ironman.

Ana Mega era deţinătoarea recordului naţional pe distanţa Ironman (3,8km înot, 180 km ciclism și 42 km alergare), cu timpul 11:23:49, mai bun cu aproape 10 minute față de anteriorul record, care-i aparținea Danielei Török şi pe care îl stabilise în 2015.

Noul record naţional pe distanţa Ironman la feminin impus de Danielei Török este 10:32:25, un timp mai bun cu aproape o oră faţă de vechiul record!

Isprava a avut loc la Austria Triathlon Podersdorf, competiţie ce a avut loc  sâmbătă, 2 septembrie 2017, în aceeaşi zi în care a fost stabilit şi recordul naţional la masculin, de către Răzvan Staicu (09:11:00).

Timpii Danielei: înot – 01:08:43, ciclism – 05:34:08, alergare 03:43:51.

Secretul ei?

“Tot ce am de făcut încerc să fac bine. Nu vreau să fuşeresc nimic. Fac totul cu pasiune şi dedicaţie 100 la sută. Când am două repetiţii pe zi, mă trezesc şi la 4 dimineaţa, mă duc să pedalez câteva ore, până la prima repetiţie. Noi lucrăm mereu în doi timpi, avem două repetiţii, de la 10 la 14 şi de la 6 la 10 seara. Între repetiţii fac al doilea antrenament. Dar noroc că la teatru am toată vara liberă, după finalul stagiunii. Aşa că mă pot antrena. Am pe sătpămână patru antrenamente de înot, patru de alergare şi patru pe bicicletă. Le combin”, a spus Daniela Török pentru adevărul.ro.

Daniela abordează triatlonul cu o perseverenţă ieşită din comun, proababil similară cu cea de care are nevoie atunci când asimilează şi repetă un personaj.

“În perioada de vârf am avut antrenamente de până la 25-27 de ore pe săptămâna. Din septembrie anul trecut, de când am plănuit sezonul competiţional 2017, am respirat, am mâncat şi am dormit numai pentru titlul de campioană naţională şi pentru recordul naţional”, a spus ea pentru adrenallina.ro.

“Părerea mea e că oricine doreşte cu adevărat să se antreneze pentru Ironman îşi găseşte timp, cu puţină organizare deşteaptă. Trebuie doar să îşi dorească cu adevărat, cu fiecare celulă a corpului său. Eu am reuşit să mă antrenez de două ori pe zi şi când eram la teatru în prag de premieră şi lucram 8-10 ore pe zi”.

De altfel, triatlonul o ajută din plin în cariera de actriţă.

“Fizic sunt într-o formă perfectă, corpul s-a modelat şi îmi este foarte uşor de exemplu la coregrafii. În 2014 repetam pentru musicalul “Cabaret”, în regial lui Răzvan Mazilu, şi datorită antrenamentelor dansam şi repetam oreş în şir fără să obosesc”, a spus ea pentru aimx.ro.

Mi se pare incredibil că Daniela Török nu are antrenor, este o persoană autodidactă, citeşte mult şi a realizat singură un program de antrenamente care să fie compatibil cu timpul şi cu posibilităţile ei.

Planuri de viitor? Vrea să participe la unul din concursurile Ironman din Frankfurt, Hamburg sau Copenhaga, dar mai important decât toate, vrea să-şi bată propriul record la Ironman :).

Niciun comentariu

Lasă un comentariu